Popescu: Informația cu prețul de 11 lei la combustibil a pornit de la MOL. Agerpres: Compania are probleme la o rafinărie din Ungaria

Data actualizării: Data publicării:
statie de alimentare benzinarie
Foto: Getty Images

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat, miercuri seară, că informația privind scumpirea carburanților la 11 lei/ litru a plecat de la reţeaua de benzinării MOL, iar „dacă ar fi fost mai atenţi, acest lucru nu s-ar fi întâmplat”. Potrivit informaţiilor Agerpres, din cauza unor probleme la o rafinărie din Ungaria, MOL înregistrează un deficit de carburanţi pe piaţa din România iar compania a scumpit, deja, combustibilii pentru flotele de transportatori la peste 10 lei pe litrul de motorină.

Benzinăriile din Bucureşti și din alte orașe au fost asaltate de şoferi, miercuri seara, speriaţi că preţul carburanţilor va crește brusc din această noapte, aşa cum s-a vehiculat în spaţiul public.

Staţiile MOL din zona 13 Septembrie din Capitală au schimbat preţurile în jurul orei 19:30, de la 7,75 lei/litru/benzină, la 8,34 lei şi la 9 lei/litru motorină, în timp ce benzinăriile Petrom din zonă afişau un preţ de 7,54 lei/litru la benzină şi 7,64 lei/litru la motorină, preţuri aproape similare fiind anunţate şi de benzinăriile Rompetrol.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a afirmat, miercuri seara, că informaţia conform căreia preţul carburanţilor a ajuns la 11 lei/litru a plecat de la reţeaua de benzinării MOL.

Este vorba despre reţeaua MOL, pentru că de la această reţea, de la Beiuş, a plecat această informaţie, de 11 lei. Dacă ar fi fost mai atenţi, acest lucru nu s-ar fi întâmplat şi, probabil, de mâine controalele care vor fi demarate, aşa cum a spus şi prim ministrul, vor lămuri acest aspect şi ne vom lămuri de ce a început acest lucru.

Această informaţie a fost rostogolită prin social media şi a ajuns la a crea panică în România într-un timp foarte scurt: cozi la benzinării, cum că de mâine preţurile vor fi de 10 şi 11 lei şi, mai mult, că vom rămâne şi fără stocuri de benzină şi motorină. A trebuit să infirmăm ferm acest lucru, să ieşim să spunem că este exclus ca România să rămână fără stocuri de benzină şi de motorină. Este exclus ca să asistăm la o explozie a preţurilor la benzină şi la motorină, în condiţiile în care preţul barilului a început să scadă. Până astăzi a scăzut cu 3 dolari”, a declarat Virgil Popescu, la Digi24.

Potrivit informaţiilor obţinute de Agerpres, din cauza unor probleme la o rafinărie din Ungaria, MOL înregistrează un deficit de carburanţi pe piaţa din România. Compania a scumpit, deja, carburanţii pentru flotele de transportatori la peste 10 lei pe litrul de motorină.

În acest context, prim-ministrul Nicolae Ciucă a dispus începerea de controale ample la staţiile de alimentare cu carburant. La rândul său, directorul general al ANPC, Paul Anghel, a declarat pentru Agerpres că vor începe controalele la benzinării pe zona de competenţe a instituţiei, respectiv informarea corectă a consumatorilor şi în ceea ce priveşte practicile comerciale incorecte.

La staţiile de benzină din Craiova s-au format, miercuri seara, cozi, după ce au apărut informaţii că preţul se ridică joi la 10 lei/litru. Mai multe staţii de pe Calea Severinul au închis în jurul orei 19:30 şi au schimbat preţul la 9 lei/litru, atât la benzină, cât şi la motorină, creând nemulţumire în rândul şoferilor, iar unii angajaţi anunţau că de joi preţul va fi de 11 lei/litru.

„Avem combustibil, dar închidem pentru că se schimbă preţul la 9 lei, iar de mâine va fi 11 lei”, a spus angajatul unei benzinării din Craiova când a fost întrebat de ce au oprit activitatea şi nu au mai permis accesul autoturismelor în incinta staţiei.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a anunţat că nu există motive reale pentru creşteri accelerate de preţuri în România.

„Nu există motive reale pentru creşteri accelerate de preţuri in România. Ţara noastră are stocuri suficiente de carburant. Prim-ministrul Nicolae Ciucă a dispus începerea de controale ample la staţiile de alimentare cu carburant. Guvernul României nu va permite niciun derapaj, nicio tentativă de speculă”, a declarat Dan Cărbunaru.

Ministrul Energiei a dat asigurări că informațiile privind posibila creștere bruscă a prețurilor la carburanți de până la 11 lei în perioada următoare sunt false. De asemenea, Virgil Popescu a declarat că România nu are nicio problemă cu aprovizionarea cu carburanţi în benzinării, iar românii nu trebuie să intre în panică şi să stea la cozi, pentru că stocurile sunt suficiente.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri