Sari la conținut
News Alert

Cât înseamnă amenzile primite de marile bănci

De la criza financiară, cele mai mari bănci din lume au plătit amenzi de 321 de miliarde de dolari. Cu banii se putea construi Burj Khalifa de 200 şi ceva de ori sau, şi mai bine, s-ar fi putut finanţa 4.500 de călătorii de pe Pământ până pe Staţia Spaţială.

Ce-au făcut să plătească atât de multe amenzi? Ei bine, procurorii spun că au spălat bani, au manipulat pieţe de capital, dobânzi, preţul metalelor preţioase, au finanţat terorismul şi-au ocolit sancţiunile date Iranului, Rusiei sau Coreei de Nord.

De cele mai multe ori, însă, nu au fost găsite vinovate, fiindcă au plătit pentru a-şi închide dosarele. Chiar şi aşa, presiunea amenzilor ar putea fi din ce în ce mai greu de suportat. Fiindcă deşi cele mai multe au fost date de autorităţile americane, potrivit calculelor făcute de Boston Consulting Group, Europa şi Asia vin foarte repede din urmă.

Totuşi, reversul medaliei este că regulile în sistemul bancar se schimbă în timpul jocului şi se schimbă des. În acest domeniu apar zilnic 200 de modificări legislative, adică de trei ori mai multe comparativ cu anul 2011.