Sari la conținut

Guvernul se pregăteşte să rectifice bugetul

Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul a elaborat un proiect de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe în perioada vacanţei parlamentare. Printre actele normative care pot fi emise de Guvern sunt şi rectificările de bugete.

sedinta guvern grindeanu gov

Proiectul de lege cuprinde o prevedere referitoare la posibila rectificare a bugetului, potrivit Economica.net.

”Guvernul este abilitat ca, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, dar nu înainte de încheierea primei sesiuni ordinare a anului 2017, şi până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2017, să emită ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, după cum urmează (....) rectificarea bugetului de stat pe anul 2017, rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017, reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare”, spune proiectul.

In condițiile unor promisiuni substanțiale făcute de Guvern de natura salarială, cum ar fi spre exemplu legea salarizării unitare, și a unor rezultate slabe privind colectarea la buget, rectificarea ar putea prevede tăieri ale unor cheltuieli publice, majorări ale unor venituri, cum ar fi cele din dividendele vărsate de companiile de stat, etc.