Ministerul de Finanțe face împrumuturi substanțiale în noiembrie

Data publicării:
datorii_2015052215 (1)

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a planificat în noiembrie 2018 împrumuturi de la băncile comerciale de 4,74 miliarde de lei, în condițiile în care pentru octombrie a avut planificată suma de 4,69 miliarde lei.

Sumele vor fi destinate refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat. Faţă de luna octombrie, împrumuturile programate de MFP sunt mai mari cu 45 milioane de lei, potrivit Agerpres.ro.

Ministerul Finanţelor Publice are în vedere în 2018 emiterea unui volum de titluri de stat pe piaţa internă, în sumă de 48 - 50 de miliarde de lei, cu o structură a maturităţilor de circa 30%/70%, prin emiterea de certificate de trezorerie cu discont pe termene scurte, de până la un an inclusiv, obligaţiuni de stat de tip benchmark pe termene medii şi lungi, precum şi titluri de stat pentru populaţie prin intermediul unităţilor operative ale Trezoreriei Statului, în cadrul programului TEZAUR, cu un volum estimat de până la 8% din valoarea titlurilor de stat de emis pe piaţa internă, reprezentând aproximativ patru miliarde de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...