Nouă rectificare bugetară la Primăria Capitalei, a doua în mai puțin de o lună

Data publicării:
firea microfon

Primăria Capitalei se pregăteşte să facă o nouă rectificare bugeteră, în mai puţin de o lună. Spitalele, dar şi instituţiile culturale vor primi mai mulţi bani, în timp de banii pentru investiţii alocaţi Regiei de Transport, dar şi RADET-ului se vor transforma în subvenţii.

Potrivit noului proiect de rectificare bugetară, spitalele care se află în subordinea Primăriei Capitalei vor primi încă 26 de milioane de lei, dintre care aproape 5 milioane de lei vor fi folosite pentru reabilitarea şi modernizarea birourilor Administraţiei spitalelor.

Bani în plus vor primi şi instituţiile culturale: peste 4 milioane de lei. Din această sumă, peste 900 de mii de lei vor ajunge la Teatrul Ţăndărincă pentru evenimentele organizate cu ocazia Centenarului, iar aproape 90 de mii de lei vor fi alocate Teatrului Nottara pentru un turneu care va avea loc în Republica Moldova.

Vor fi bani mai mulţi şi pentru subvenţiile RATB şi RADET, dar aceşti bani vor fi luaţi de la investiţiile celor două instituţii. Astfel, la RATB, 43 de milioane de lei se vor transforma în bani de subvenţie, dar în aceste condiţii nu mai sunt bani pentru montare de garduri separatoare, pentru refacerea peroanelor sau pentru modernizarea autobazei Giurgiu.

Acelaşi lucru se întâmplă şi la RADET. 40 de milioane de lei vor fi luate de la investiţii, adică de la refacerea reţelei de termoficare şi de la refacerea unor puncte termice, şi date la subvenţii.

Potrivit proiectului, bani vor mai fi tăiaţi şi de la fondul de rezervă al primarului, peste 3 milioane de lei, dar şi de la reabilitarea Spitalelor Foişor şi Gomoiu: 3,8, respectiv 3,7 milioane de lei.

Proiectul de hotărâre privind această rectificare bugetară va ajunge pe masa consilierilor pe 23 august, când va avea loc următoarea şedinţă a consiliului general.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...