Primăria București mai dă un ajutor financiar Catedralei Neamului

Data publicării:
catedrala

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat joi rectifiarea bugetară, urmând să aloce o nouă sumă de bani pentru lucrările de la Catedrala Mântuirii Neamului.

Pe lângă cei 15 milioane de lei alocaţi deja în buget, municipalitatea va mai da încă 10 milioane de lei. Primarul Capitalei Gabriela Firea a spus că suma este adresată unui obiectiv important, invocând faptul că 2018 este anul Centenar. Ea a adăugat că suma alocată Catedralei nu se poate compara cu suma alocată anul acesta pentru consolidarea clădirilor. PSD a depus şi un amendament la rectificarea bugetară, fiind citit în ritm alert de către consilierul Anca Florea, astfel că nu au putut fi urmărite pe proiect modificările cerute. În semn de protest faţă de modul în care este făcut amendamentul, mai mulţi consilieri generali din opoziţie au părăsit sala de şedinţă, potrivit News.ro.

Proiectul de hotărâre a fost aprobat cu 31 de voturi "pentru” şi 10 voturi "împotrivă”. Consilierii generali USR au votat împotriva proiectului.

"În perioada 2011-2016, Primăria Capitalei a alocat un pic peste 1 milion de euro pe an pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic. Noi am alocat anul acesta peste 10 milioane de euro. Pentru Catedrala Mântuirii Neamului s-au alocat 3 milioane de euro iniţial. Propunerea acum este de suplimentare cu aproximativ 2,3 milioane de euro. Alocarea este pentru un obiectiv important, suntem în anul Centenar, e vorba de Catedrala Mântuirii Neamului, este pe domeniul Bucureştiului. Nu se poate compara suma acordată Catedralei cu suma alocată anul acesta pentru consolidări. În ceea ce privete consolidarea clădirilor cu risc seismic, ce am făcut noi în mai puţin de un an s-a făcut în aproape 30 de ani. Cred că am demonstrat prin aceste alocări bugetare faptul că ne preocupă, că nu suntem indiferenţi”, a declarat primarul Capitalei Gabriela Firea la începutul şedinţei CGMB.

Consilierul general PSD Anca Florea a făcut un amendament la rectificarea bugetară, aprobat, de altfel, citind foarte repede mai multe modificări. În semn de protest faţă de modul în care este făcut amendamentul, pentru că nu au putut fi urmărite aceste modificări cerute, mai mulţi consilieri generali din opoziţie au părăsit sala de şedinţă şi s-au întors la mult timp după ce amendamentul a fost depus şi în scris.

Potrivit proiectului de hotărâre privind rectificarea bugetară, Primăria Capitalei va aloca o nouă sumă de bani pentru lucrările de la Catedrala Mântuirii Neamului. Astfel, pe lângă cei 15 milioane de lei (în jur de 3 milioane de euro) alocaţi deja în buget, vor mai fi daţi încă 10 milioane de lei (aproximativ 2,3 milioane de euro).

În bugetul iniţial pe anul 2018 au fost alocaţi 45,5 milioane de lei către biserici.

Prin rectificarea bugetară, Primăria Capitalei va acorda încă 18 milioane de lei lăcaşelor de cult, ajungând la suma de 65,5 milioane de lei. Catedrala Mântuirii Neamului a primit şi anul trecut 20 de milioane de lei (4,5 milioane de euro) de la Primăria Capitalei şi 20 de milioane de lei de la Primăria Sectorului 1, la care s-au adăugat 5 milioane de lei (peste un milion de euro) de la Sectorul 5.

Deşi au fost alocate fonduri consistente pentru construcţia edificiului, în primăvara acestui an inginerul şef Vasile Crăcăoanu spunea că nu mai sunt bani pentru continuarea lucrărilor. Catedrala Mântuirii Neamului este finalizată în proporţie de 80 la sută, iar Patriarhia Română vrea să o sfinţească la sfârşitul lunii noiembrie.

De asemenea, municipalitatea va mai aloca 42 de milioane de lei pentru consolidarea monumentelor istorice.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Jennifer Lopez si Ben Affleck sunt la un pas de divort. Un apropiat al cuplului Bennifer a rupt tacerea: “S-a...