VIDEO. Timbrul de mediu se întoarce într-o nouă formă

Data publicării:
poluare

Este vorba despre taxa prin care proprietarii de maşini plăteau proporţional cu gradul de poluare al maşinii.

Preşedintele Adiminstraţiei Fondului de Mediu a dezvăluit că se lucrează la reintroducerea acestei taxe. Posibil sa fie gata chiar anul acesta. 150 milioane de euro pe an, atât adună în buget Administraţia Fondului de Mediu din taxa de timbru încasată de la şoferi. Din banii respectivi, insituţia finanţa programul Rabla, atât pentru maşini clasice, cât şi pentru maşini electrice. Şi tot de acolo se finanţau alte proiecte de mediu. Anul acesta, însă, bugetul a rămas fără aceste sume, după eliminarea timbrului de mediu. Odată scăpaţi de această taxă, românii au adus şi mai multe maşini second-hand din import. Peste 350.000 de autoturisme din vestul Europei au fost aduse în ţară în primele nouă luni ale anului, cu 70% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Iar estimările sunt că până la final de an vom ajunge la 500.000 de maşini la mână a două importate.

Potrivit șefului Administrației de Mediu, un procentaj de 71% din autoturismele înmatriculate anul trecut aveau peste 10 ani vechime, ceea ce reprezintă o provocare în special pentru calitatea aerului din marile orașe.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât economisești dacă mergi cu 110 km/h în loc de 130 km/h. Diferența reală de bani și de timp
Digi FM
Descoperire incredibilă pe o plajă din Sicilia. Turiștii au găsit pungi pline cu sute de mii de euro
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Săruturi și gesturi tandre în Saint-Tropez. Cum au fost surprinși Katy Perry și Justin Trudeau pe o plajă din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
De ce sunt îngrijorați prietenii lui Jennifer Aniston. Iubitul actriței, acuzat că îi exploatează imaginea
Adevarul
„Primarul MiSilă”. Ironii usturătoare după ce trupa de teatru a fost desființată într-un oraș important din...
Newsweek
Cum a ratat România un proiect de 200.000.000€ care ar fi asigurat funcționarea reactoarelor de la Cernavodă?
Digi FM
Emil Boc grădinarul. Primarul Clujului se mândrește cu recolta de roșii din propria grădină: "O satisfacție...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pericolul invizibil din zilele caniculare. Câți litri de apă trebuie să bei vara și la ce alimente să ai...
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Stephen Baldwin explică de ce a renunțat la Hollywood în plină glorie: „Nu voiam să fiu Tom Cruise”
UTV
Laura Cosoi a publicat primele imagini cu fiica sa, Nina. „Travaliul nu este întotdeauna ușor”