FISCALITATE. Jumătate din salariu se întoarce la stat sub formă de taxe şi impozite

Data publicării:
1703 20bani 20impozit-55234

Jurnaliştii de la Gândul au luat ca exemplu un salariu brut de 3.000 de lei. Din această sumă, statul opreşte circa 500 de lei pentru asigurările sociale, contribuţia la sistemul de sănătate şi şomaj. Salariatul rămâne astfel cu 2.500 de lei, dar trebuie să plătească un impozit de 16%, conform legii. Adică alţi 400 de lei.

Apoi trebuie să pună bani deoparte şi pentru impozitul pe casă şi maşină. Dacă acesta are un apartament de 50 de metri pătraţi, asta înseamnă 120 de lei pe an, deci 10 lei pe lună. Pentru o maşină cu un motor mic, de 1,6 litri, impozitul anual se ridică la circa 60 de lei, deci alţi 5 lei pe lună.

Cu suma rămasă plăteşte facturile curente. După ce achită însă curentul, cablul, telefonul, face plinul la maşină şi cumpărăturile pentru casă, constată că 24% din sumele achitate se întorc tot la stat, sub formă de TVA. Practic, din salariul său de 3.000 de lei, aproape jumătate, respectiv 1.415 lei, ajung într-o formă sau alta în vistieria statului.

Deşi taxele şi impozitele din România sunt la un nivel foarte ridicat, analiştii avertizează că orice relaxare fiscală ar diminua încasările la buget, iar asta s-ar traduce în fonduri insuficiente pentru plata pensiilor şi a altor ajutoare sociale.

În 2012, angajatorii şi angajaţii au virat la bugetul asigurărilor sociale circa 35,5 miliarde de lei. Suma s-a dovedit însă insuficientă, pentru că valoarea pensiilor plătite anul trecut a depăşit 48 de miliarde de lei.

La fel s-a întâmplat şi la Fondul Naţional de Asigurări de Sănătate. Veniturile au fost de 15 miliarde de lei, iar cheltuielile cu 3 miliarde mai mari.

Câţi bani din salariul unui român se întorc la stat

Salariu brut: 3.000 lei -

Asigurări sociale: 315 lei

Sănătate: 165 lei

Şomaj : 15 lei

------------------------------------

2.500 lei -

Impozit 16% 400 lei

impozit casă: 10 lei

impozit maşină: 5 lei

------------------------------------

2.085 lei-

TVA 24% 500 lei

--------------------------------------

1.585 lei

3.000 lei - 1.585 lei = 1.415 lei

Bugetul asigurărilor sociale în 2012

încasări: 35,5 mld. lei

cheltuieli pensii: 48 mld. lei

Fondul de asigurări de sănătate în 2012

venituri: 14,9 mld. lei

cheltuieli: 18 mld. lei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...