Fondurile europene rămân o himeră. România a folosit doar 26% din banii de la Uniunea Europeană

Data publicării:
dosare-posdru

Autorităţile au promis investiţii de 10 miliarde de euro în 2013, iar o mare parte dintre acestea ar fi trebuit să vină doar din fonduri europene. Un domeniu în care lucrările merg în ritm de melc. Probleme sunt mai ales în cazul proiectelor din sectorul comunicaţiilor.

„Sunt beneficiari care încă nu au semnat contracte de finanţare, sunt doi ani şi jumătate în care nu s- a întâmplat nimic. Vorbim, totuşi, de proiecte care presupun soluţii soft, ele se schimbă foarte rapid”, spune Dragoş Jaliu, consultant fonduri europene.

La fel de greu au fost aprobate şi proiectele altor beneficiari, astfel că România a ajuns să cheltuie doar 26% din fondurile comunitare puse la dispoziţie în perioada 2007-2013, adică aproape 5 miliarde de euro. Asta înseamnă că autorităţile ratează ţinta asumată în urmă cu un an.

În topul beneficiarilor de fonduri europene, România este abia pe locul 12. A primit de patru ori mai puţini bani decât Polonia, aflată în fruntea clasamentului. În acest timp, autorităţile au sperat să atragă cât mai multe investiţii chineze.

Până acum au fost doar promisiuni. Detaliile acordurilor în sectoare precum energie sau agricultură vor fi puse la punct abia la anul. Agricultura ar putea atrage un miliard de euro în următorii ani, din exportul de carne şi animale, fie porci, vaci sau oi. Cât priveşte alte investiţii, anul acesta chinezii au renunţat la construirea autostrăzii Comarnic-Braşov.

„Am sperat să vedem o îmbunătăţire şi la nivelul fondurilor europene, în special pentru că acestea nu trebuie rambursate. Observăm că este o aplecare suplimentară pentru investiţii din alte zone geografice, dar poate acestea ce sunt deja la dispoziţie ar trebui tratate cu atenţie”, a declarat Vlad Muscalu, economistul-şef al unei bănci comerciale.

Fonduri europene - noiembrie 2013

                        Suma             Rata absorbţiei

POS Transport    832 mil. euro       18%

POS Mediu         1 mld. euro         22%

POR                  1,6 mld. euro      44%

POS DRU           938 mil. euro       26%

POS CEE            447 mil. euro      17%

Sursa: Ministerul Fondurilor Europene

Fonduri europene primite - 2012

România 4 miliarde de euro

Polonia 15,7 miliarde de euro

Sursa: Comisia Europeană

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...