Grindeanu cere ca pe Podul de la Brăila să se circule și noaptea: Dacă tot nu dau jos macaralele, atunci să se circule 24 din 24”

Data publicării:
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Foto: Profimedia

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a spus miercuri, în cadrul unei vizite pe Podul de la Brăila, că nu vede motivul pentru care circulaţia pe pod este întreruptă peste noapte, atât timp cât macaralele nu sunt demontate, potrivit News.ro.

Constructorii au reuşit să dea jos parţial prima macara, a aprecizat Grindeanu.

„Vreau să vă anunţ că, dacă vor continua în această formă, vreau să luaţi decizia să se circule. Nu văd motivul pentru care circulaţia este întreruptă peste noapte, atât timp cât aceste macarale nu sunt demontate. Să îmi spuneţi motivul. Nu se poate aşa. Dacă tot nu dau jos aceste macarale, atunci să se circule 24 din 24”, a spus Sorin Grindeanu.

„Când vor fi mobilizaţi, atunci să vină dânşii să ceară la CNAIR că vor să lucreze, ca să dea jos această aceste macarale. Până atunci 24 din 24”, a precizat ministrul.

Întrebat despre asfaltarea podului în plin an electoral, 2024, Grindeanu a răspuns: „Că vor fi sau nu alegeri, asfaltul pe Podul Brăila şi toate neconformităţile, văzute de experţi la cererea CNAIR, subliniez acest lucru, toate aceste neconformităţi trebuie înlăturate, pe banii companiei”.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri