Sari la conținut

În fiecare secundă, românii fac cumpărături online. Ce caută: haine, electronice, mobilă şi vacanţe

În fiecare secundă, cel puţin un român cumpără ceva de pe internet. Cele aproape 70 de comenzi online pe minut arată că oamenii devin tot mai comozi sau mai încrezători în comerţul cibernetic. Vânzările au crescut cu 30% în prima jumătate a anului, stimulate şi de preţurile mai bune decât cele din magazinele reale.

Cine îşi face cumpărăturile de pe internet poate să economisească până la 30% din bugetul pentru achiziţii. Cei care aleg să cumpere de pe internet economisesc timpul pe care l-ar petrece căutând produsul în magazine, dar şi banii pentru transportul acestuia. Fie că fac o comandă de acasă din faţa calculatorului sau din parc, de pe o bancă, cu un laptop în faţă, sunt mulţi cei care aleg o astfel de metodă.

Mai rapid, mai ieftin

De exemplu, se cumpără de pe internet un frigider cu o reducere de 21% faţă de preţul din magazin. Comanda plasată ajunge înstant în magazinul online, de unde produsul ales este livrat în mai puţin de 24 de ore la domiciliul clientului.

Cum preţurile au de spus un cuvânt important în orice decizie de cumpărare, comercianţii online mizează pe asta. „În cazul în care clientul doreşte să achiziţioneze o tabletă, de exemplu, reducerea poate ajunge până la 30% în comparaţie cu preţurile din magazinele normale. Dacă alege să cumpere cărţi, reducerea poate ajunge la 50%. La maşini de spălar, cuptoare cu microunde, reducerea ajunge la 20%, iar în cazul telefoanelor reducerea poate ajunge până la 17%”, explică Bogdan Leonte, directorul unui magazin de prezentare.

Produsele sunt mai ieftine online faţă de cele din magazine pentru că astfel de afaceri au puţini angajaţi, nu plătesc chirie pentru un loc cu vad, iar costurile de administrare şi cu utilităţile sunt mici. „Dacă ai un magazin online te adresezi cel puţin la nivel naţional tuturor românilor cu aceleaşi costuri, nu ai nevoie să deschizi 50-100 de magazine”, spune Daniel Enescu, directorul unei instituţii de studii de piaţă.

Pe lângă bani economisiţi şi timpul câştigat, cine face cumpărături pe internet primeşte şi garanţie extinsă pentru produs, reparaţii în cel mult cinci zile şi posibilitatea de a returna marfa dacă se răzgândeşte.

Două milioane de români au făcut în ultimul an cumpărături online. Cele mai căutate sunt hainele, electronicele, vacanţele şi mobila.