În România, alimentele sunt mai ieftine cu o treime, însă puterea de cumpărare e la jumătate

Data publicării:
preturi alimente

Românii plătesc pentru pâine, cereale şi carne circa două treimi din preţul mediu cu care se vând în Uniunea Europeană. Laptele, brânza şi ouăle costă însă aproape la fel de mult ca în ţările europene.

Vestea proastă este că puterea de cumpărare a românilor este la jumătate faţă de cea a europenilor. De altfel, România are cel mai scăzut nivel de trai din Europa, mai mic şi decât al vecinilor bulgari. Cele mai ieftine alimente le găsim în Polonia, iar cele mai scumpe, în Danemarca. Preţurile pentru mâncare şi băuturi nonalcoolice depăşesc cu 43 la sută media europeană.

Situaţia se mai echilibrează însă dacă ţinem cont că nivelul de trai depăşeşte totuşi media din Uniune.

Lucrurile stau cel mai bine în Germania, cea mai mare economie a Europei. Acolo, preţurile alimentelor sunt uşor peste media europeană, iar nivelul de trai cel mai crescut de pe continent.

România, la coada Europei

Preţurile alimentelor: 67% din media europeană

Puterea de cumpărare: 48% din media europeană

Germania, cel mai ridicat nivel de trai

Preţurile alimentelor: 106% din media europeană

Puterea de cumpărare: 121% din media europeană

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri