Sari la conținut
News Alert

Investiţii străine la maximul ultimilor șase ani

În 2009 a fost ultimul an în care investiţiile străine au sărit de 3 miliarde de euro. Însă continuă să fie mult sub nivelul de dinainte de criză.

În 2008, străinii au pompat în companiile de aici 9 miliarde şi jumătate de euro. A urmat apoi marea recesiune care a lovit economia mondială, iar investitorii au început să fie mult mai atenţi unde îşi plasează banii.

Cu o birocraţie mare şi o legislaţie imprevizibilă, România nu a mai apăruit chiar atât de atrăgătoare.

În 2011 investiţiile străine directe au intrat sub pragul de 2 miliarde de euro. Iar anul trecut pare să fi fost atins pragul de jos în ceea ce priveşte firmele noi înfiinţate în România de oamenii de afaceri de peste hotare.

Datele Registrului Comerţului arată că, între august 2014 şi august 2015, străinii au înfiinţat doar 6.100 de companii.

Iar dintre cele deja existente, doar o treime îşi mai depun bilanţul contabil, ceea ce înseamnă că restul nu mai au nicio activitate.

Totuşi, odată atins pragul de jos, afacerile străinilor nu mai au unde să o ia decât în sus.