Isărescu: Convergența cu UE este maraton de decenii, nu sprint

Data actualizării: Data publicării:
bursa monitoare grafice
FOTO: Getty Images

Forţarea convergenţei ca şi trenarea convergenţei sunt deopotrivă nocive, iar un mix coerent de politici este esenţial pentru a menţine economia pe un parcurs ascendent fără a tensiona excesiv echilibrele macroeconomice, spune guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.

Foto: Convergența țărilor din Europa Centrală și de Est și tendințele


"Dacă nivelul optim al convergenţei reale pentru asigurarea succesului aderării la zona euro este încă subiect de controverse, şi Comisia din care fac parte îşi va publica probabil în decembrie raportul privind convergenţa la zona euro, menţinerea convergenţei pe direcţia cea bună precum şi sustenabilitatea sa sunt în viziunea chiar mea mai importante ca nivelul acesteia. Pentru a nu deraia, procesul de recuperare a decalajelor trebuie să se desfăşoare într-un ritm adecvat astfel încât câştigurile pe acest front oricât de spectaculoase să nu fie afectate precum Sabia lui Damocles de pericolul unei deteriorări abrupte. Forţarea convergenţei ca şi trenarea convergenţei sunt deopotrivă nocive, iar un mix coerent de politici este esenţial pentru a menţine economia pe un parcurs ascendent fără a tensiona excesiv echilibrele macroeconomice. O să spuneţi că este o frază de tip românesc, dar ea este importantă. Adică o frază cam aşa: nici prea prea, nici foarte foarte", a spus, miercuri, Mugur Isărescu , la conferinţa "România 2030: Cum recuperăm decalajele faţă de Europa occidentală?".


Guvernatorul BNR a subliniat faptul că "trebuie să ne dozăm bine eforturile", deoarece "convergenţa nu este un sprint de 100 de metri, ci un maraton", informează Agerpres.ro.

"Trebuie să ne dozăm bine eforturile. Convergenţa nu este un sprint de 100 de metri, este un maraton de câteva decenii şi dacă vrem ca această ţară să nu mai păţească ce a păţit în diverse cicluri, nu, adică după ce i-am tot depăşit pe alţii să ne pomenim că suntem mai în coadă la nivelul istoriei, trebuie să ne gândim la acest maraton. El trebuie pregătit. Ne trebuie rezistenţă şi curaj, într-adevăr. În primul rând rezistenţă, răbdare", a afirmat Mugur Isărescu.

El a precizat că oricât ne-am dori cu toţii o apropiere mai rapidă de standardele de viaţă din Occident, ar fi de dorit să tratăm convergenţa reală nu ca pe o cursă în care cel mai rapid este cel mai potrivit, ci ca pe un proces complex care oferă concurentului ce îşi dozează bine efortul posibilitatea de a profita de majoritatea beneficiilor potenţiale, evitând în acelaşi timp asumarea unor riscuri excesive.

"Mai rău decât a avansa încet pe drumul convergenţei sau de a bate pasul pe loc este de a rătăci drumul. Suntem în pericolul acesta. A fi şi a rămâne pe calea ce bună în demersul de recuperare a decalajelor este ceea ce ar trebui să ne preocupe permanent dacă ne dorim să păstrăm coerenţa procesului de integrare economică", a spus Isărescu.

 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Jennifer Lopez si Ben Affleck sunt la un pas de divort. Un apropiat al cuplului Bennifer a rupt tacerea: “S-a...