Sari la conținut

JTI: Propunerile Ministerului Finanţelor privind accizele pe 2015 vor scumpi ţigările

La finele săptămânii trecute, Finanţele au informat producătorii de tutun că de la 1 aprilie anul viitor va scădea acciza ad valorem de la 18% la 14%, deşi ar fi trebuit ajustată doar cu un punct procentual, potrivit calendarului convenit cu Comisia Europeană, iar nivelul propus trebuia atins abia în 2018, la finalul calendarului, scrie Mediafax. 

Totodată, reprezentanţii MFP au anunţat companiile că va aplica în principiu un curs de schimb de 4,73 lei/euro, la nivelul din acest an, dar nu au exclus indexarea cu rata inflaţiei, în urma negocierilor cu FMI şi Comisia Europeană.

Prin creşterea accizei minime de la 81,5 euro la 84 de euro la 1.000 de ţigarete, nivelul taxei se ridică la 397,32 lei, ceea ce la cursul BCE de la 1 octombrie 2014 - 4,4093 lei/euro (la care se face raportarea către CE) înseamnă peste 90 de euro, nivelul care trebuia atins în 2018. La un curs de schimb de 4,73 lei/euro, preţul unui pachet de ţigări din categoria celor mai ieftine se va scumpi cu circa 20 de bani, iar cele mai scumpe cu doar 10 bani. În cazul în care cursul la care se calculează acciza va fi indexat cu rata inflaţiei de la septembrie şi va urca la 4,8 lei/euro, atunci scumpirea va fi de aproximativ 25 şi 15 bani.

Reducerea accizei ad valorem la 14%, nivelul programat pentru 2018, care se calculează asupra preţului de vânzarea cu amânuntul, apropie preţurile între ţigările premium şi cele din categoriile mai ieftine.

"Deja preţurile din categoriile ieftine sunt mult mai mari decât preţurile ţigărilor de pe piaţa neagră, iar prin această măsură se va mări ecartul şi o să vedem o creştere a contrabandei", a declarat  Gilda Lazăr, corporate affairs JTI România.