Sari la conținut

Liviu Dragnea: Șoseaua spre Alexandria, aglomerată ca DN1

Șeful PSD speră ca odată cu legea parteneriatului public privat să găsească ”investitori” într-un drum expres și, de ce nu, chiar o autostradă spre Alexandria.

Foto: DN6 spre Alexandria. Sursa foto: Zf.ro

Lumea nu știe dar aglomerația între București și Alexandria este la fel de mare ca și cea de pe DN1, între București și Brașov. Prezent luni la Alexandria unde a deschis anul universitar, șeful PSD, Liviu Dragnea s-a plâns: ”În Bucureşti, foarte uşor se spune `De ce este nevoie de drum expres, autostradă Bucureşti-Alexandria-Craiova-Serbia?` Să vină să circule o săptămână între Bucureşti şi Alexandria. Traficul de aici este comparabil cu traficul pe DN 1, iar în weekend este mai greu. Sunt weeked-uri în care de la Drăgăneşti Vlaşca stăm la coadă”, a spus el.

Deși România nu a găsit investitori nici măcar pentru autostrăzi realizate pe rute rutiere cu trafic ridicat, cum este cea care leagă Capitala de stațiunile de pe Valea Prahovei și mai departe spre Transilvania, Dragnea speră să găsească investitori pentru drumul spre Teleorman. De aici mai departe spre Craiova.

”Eu sper ca odată cu adoptarea legii cu parteneriatul public privat să găsim parteneri, companii private, care să dorească să investească în acest drum, care este foarte important. Eu sper să găsim companii private care să facă drumul ăsta” a spus Liviu Dragnea.

Potrivit Master Planului General Transporturi un drum expres între București, Alexandria și Craiova urmează a fi construit de abia după 2021, în următorul exercițiu financiar al Uniunii Europene.

Datele CESTRIN, Institut de cercetare în Transporturi, arată că drumul Alexandria București este aglomerat pe prima porțiune, respectiv cea dintre Capitală și Ghimpați, județul Giurgiu, însă nu este mai aglomerat decât DN1, DN2 spre Urziceni, DN7 spre Târgoviște sau chiar decât autostrada București Pitești.