Ministerul Finanțelor: România a atras peste 3 miliarde de dolari de pe piețele externe

Data actualizării: Data publicării:
teanc de bancnote de 100 de dolari
Foto: Getty Images

România a atras 3,3 miliarde dolari americani de pe piețele externe de capital, după ce emisiunea de euroobligațiuni lansată în data de 7 iulie 2020 de Ministerul Finanțelor Publice s-a bucurat de un interes deosebit din partea investitorilor, se arată într-un comunicat de presă al Finanțelor.

„Succesul recentei tranzacții denotă interesul investitorilor în titlurile emise de România în dolari americani, precum și încrederea acestora în capacitatea de răspuns a țării noastre în fața crizei generate de pandemia COVID-19, și în planul de relansare economic pe termen mediu al actualului Guvern. Împrumutul va fi utilizat pentru acoperirea nevoilor de finanțare în creștere, rezultate din deficitul bugetar și volumul refinanțării datoriei publice”, a declarat Florin-Vasile Cîțu, ministrul Finanțelor Publice.

România a revenit astfel pe piața USD pentru prima oară din 2018, fiind și cel mai mare volum atras de pe piețele externe de capital în dolari americani.

„Emisiunea s-a bucurat de o cerere foarte mare din partea investitorilor înainte de stabilirea costului final al emisiunii (cu ordine de peste 8 miliarde USD), dar și la închiderea tranzacției când nivelul cererii s-a menținut la un nivel record, de 7.4 miliarde USD”, se arată în comunicatul Ministerului Finanțelor.

Valoarea totală a emisiunii este de 3,3 miliarde USD, cu o subscriere finală de 7,4 miliarde USD, prin participarea unui număr de peste 400 de investitori.

Fondurile aferente acestei tranzacții au fost încasate marți, 14 iulie, anul curent.

Emisiunea a fost realizată în două tranșe, din care 1,3 miliarde USD cu maturitatea de 10 ani lung, cu un randament de 3.045% și o rata de dobândă de 3.00% pe an și 2 miliarde USD cu maturitatea de 30 ani lung, cu un randament de 4,00% și o rata de dobândă de 4,00% pe an.

„Baza investițională a tranzacției a fost diversificată atât din punct de vedere geografic, cât și din punct de vedere al tipurilor de investitori. În privința, tipurilor de investitori, în ambele tranșe se poate observa preponderența investitorilor de tipul «real money», respectiv fonduri de active administrate privat și bănci comerciale. De asemenea, este de remarcat o creștere a participării investitorilor din Asia (11% în cazul tranșei de 30 ani lung) și a participării în proporție de peste 65% a marilor investitori activi pe piețele internaționale de capital din SUA și Marea Britanie pentru ambele tranșe”, se mai arată în comunicatul Ministerului Finanțelor Publice.

Editor web: M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...