Numărul posturilor din ministerul condus de Marcel Boloș crește cu aproape o treime: „Avem de gestionat un buget de 3 ori mai mare”

Data publicării:
marcel bolos in sedinta de guvern
Guvernul a aprobat creșterea posturilor de la Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene cu 30 la sută Foto: gov.ro

Numărul posturilor din cadrul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene va creşte cu 30 la sută, pentru gestionarea celor 96 de miliarde de euro fonduri europene, un buget de trei ori mai mare decât până acum, a anunţat, luni, ministrul de resort, Marcel Boloş, la încheierea ședinței de guvern, informează Agerpres.

„Dacă în perioada de programare 2014-2020, am gestionat un buget de 24 de miliarde de euro cu 1.407 funcţionari, acum bugetul de gestionat este 96 miliarde de euro, ceea ce înseamnă o creştere a bugetului de trei ori. Am propus o creştere a numărului de posturi, în cadrul organigramei structurii organizatorice. Numărul aprobat de către Guvern este de 1.943 de oameni, este numărul de posturi cu care vom gestiona cei 96 de miliarde de euro”, a explicat ministrul fondurilor europene.

El a subliniat că majorarea reprezintă doar 30 la sută, nu de trei ori, cum este cazul bugetului gestionat.

„Acest lucru înseamnă o creştere de aproximativ 30%, nu am crescut numărul de personal de trei ori, precum a crescut bugetul. Spre exemplu, nu poţi să derulezi activitatea de evaluare a proiectelor, dacă nu ai oameni angajaţi. Era un lucru de neevitat, pentru oricine care este de bună-credinţă şi înţelege cum se derulează lucrurile. Puteam bloca 96 de miliarde de euro ale României, Comisia Europeană are dreptul de a întrerupe plăţile”, a atras atenția ministrul.

Acesta a amintit că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă nu prevede cofinanţare, iar 100% din valoarea proiectelor se decontează de la Bruxelles.

„Faptul că statul român cheltuieşte o sumă nesemnificativ de mică raportat la bugetul gestionat este un efort foarte mic în raport cu avantajele foarte mari, de gestionare a unui portofoliu de investiţii”, a arătat el.

România se pregătește pentru a cere prima plată din PNRR

Boloş a mai anunțat că autorităţile române sunt în perioada în care pregătesc cererea de plată nr. 1 din PNRR, care are o valoare de 3 miliarde de euro, iar pentru acest lucru trebuie îndeplinite trei condiţii.

Prima dintre ele este cea referitoare la aranjamentele operaţionale ale PNRR, adică la mecanismele intermediare de verificare a jaloanelor şi ţintelor. Acest document a fost semnat şi transmis la Comisia Europeană.

A doua condiţie este cea referitoare la sistemul de management şi control şi „suntem în etapa de conciliere cu autoritatea de audit a problematicilor referitoare la sistemelor de management şi control din cadrul PNRR”, a precizat ministrul.

A treia este cea privind jaloanele şi ţintele, care trebuie să fie încărcate în platforma oficială a CE, pentru a depune în mod oficial cererea de plată numărul unu.

„O componentă a ceea ce înseamnă condiţii pentru auditul de sistem este cea referitoare la organizarea şi funcţionarea Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene”, a arătat ministrul de resort, care a subliniat că România poate creşte doar prin investiţii.

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Cine este Emanuel Pârvu, regizorul filmului “Trei kilometri până la capătul lumii”. Pelicula a fost inclusă...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(VIDEO) P Diddy isi cere scuze dupa publicarea unei inregistrari video in care isi loveste fosta iubita. “Am...