PESTE AŞTEPTĂRI. Economia României a crescut cu 1,4 la sută în primul trimestru

Data publicării:
dacia mediafax-3

Produsul Intern Brut este mai mare cu 0,5% şi faţă de sfârşitul anului trecut.

Exporturile au contribuit din plin la creşterea PIB-ului. În primele trei luni, valoarea produselor vândute în afara ţării a fost de 11,5 miliarde de euro, cu peste 4 procente mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. În acelaşi timp, importurile au coborât cu un procent, până la 12,6 miliarde de euro.

Iar în februarie s-a atins şi un record în privinţa deficitului comercial lunar, cel mai mic din ultimii zece ani. Exporturile au fost ajutate în primul rând de producătorii de maşini, Dacia şi Ford, a căror producţie pleacă în mare parte peste hotare.

Economia a mers mai bine şi datorită românilor care au început din nou să cheltuie sume mai mari în magazine. Consumul a urcat de 4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Pentru acest an, Guvernul, Fondul Monetar şi Comisia Europeană mizează pe o creştere economică de 1,6%. Prognoza Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare este ceva mai mică, de 1,4%.

Economiștii sunt sceptici în privința viitorului

Economiştii atrag însă atenţia că economia nu poate conta doar pe exporturi, mai ales că veştile nu sunt bune pentru lunile următoare.

Mihai Ionescu, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România, a declarat la Digi24 că „a ne baza la nesfârşit pe exporturi e un risc major. Eu am datele și pe aprilie și prima decadă din luna mai, când exporturile au început să scârțâie”, a avertizat Mihai Ionescu.

Întărirea leului din ultimele două luni nu i-a ajutat pe exportatorii, care trebuie să îşi vândă produsele mai ieftin. Firmele româneşti se bazează în mare parte pe Uniunea Europeană pentru a-şi exporta mărfurile, însă din cauza crizei din zona euro, cererea este tot mai mică. În plus, veștile dinspre Uniunea Europeană nu sunt chiar bune și acest aspect ar putea avea repercusiuni și asupra economiei românești în următoarele luni, arată Stelian Muscalu, realizator Digi24.  Franța e în recesiune, iar rezultatele din Germania sunt sub așteptări.

Profesorul de economie Cristian Păun a subliniat, de asemenea, la Digi24, că dependența de exporturi, cum ar fi cele auto, nu este de bun augur, mai ales că „nu excelăm la exporturi”.

În aceste condiţii, spun specialistii, economia ar trebui să se bazeze mai mult industrie şi pe cererea de produse din partea consumatorilor români, dar aceştia încă nu au încredere în redresarea economiei.

Steven van Groningen, preşedintele Raiffeisen Bank România, subliniază că „este și o chestiune de încredere. Dacă nu există încredere, de ce să investească cineva în capacităţi de producţie, dacă nu este convins că va avea şi o piaţă?”, se întreabă, retoric, bancherul.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...