Ponta spune că proiectul privind redevenţele petroliere va fi în dezbatere la începutul anului 2015

Data publicării:
ponta plagiat resize-Mediafax Foto-Raul Stef

"Am confirmat faptul că sistemul de redevenţe va fi un sistem care să asigure, sigur, resurse bugetare la media europeană, însă nu va descuraja investiţiile, nu va fi un sistem în care să încercăm să luăm prea mult, pentru că, dacă vrei să iei prea mult, după aia nu mai ai de la cine. Noua lege este discutată în primul rând cu Banca Mondială, cu Fondul Monetar Internaţional, şi va fi pusă în dezbaterea mediului de afaceri la începutul anului viitor, pentru că acea obligaţie a statului român de a nu modifica sistemul redevenţelor expiră pe 31 decembrie 2014", a spus Ponta, aflat în SUA, noteaza Mediafax.

El s-a întâlnit, la Houston, cu reprezentanţii companiilor ExxonMobil şi Halliburton, din sectorul petrolier.

În urmă cu două săptămâni, premierul Ponta afirma că raportul Ministerului Finanţelor privind sistemul de redevenţe petroliere va fi discutat cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale în luna noiembrie, la viitoarea vizită în România a misiunii organismelor financiare internaţionale şi a asigurat că rezultatul discuţiilor va fi făcut public.

Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), Gheorghe Duţu, a declarat în luna iunie că nivelul redevenţelor percepute de stat pentru producţia de petrol şi gaze nu va creşte spectaculos în noua legislaţie în domeniu, dar va fi diferenţiat în funcţie de tipul zăcământului din care sunt extrase hidrocarburile.

"Pentru viitoarele acorduri petroliere redevenţele vor fi diferenţiate pentru zăcămintele on-shore, off-shore şi deep off-shore", a afirmat şeful ANRM. Legislaţia actuală nu face diferenţa între tipurile de zăcăminte, iar nivelul redevenţelor este cuprins între 3% şi 13% din nivelul producţiei de hidrocarburi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Te-ar putea interesa și:
colaj ponta dragnea inquam
Victor Ponta, atac la Liviu Dragnea: „Teleormanizează țara!”
ponta
Recomandarea lui Victor Ponta pentru Tăriceanu
Screen Shot 2018-05-18 at 17.26.40
Cum va răspunde Trump la SOS-ul lui Dragnea
Screen Shot 2018-05-11 at 19.45.57
Dragnea - Tăriceanu, pe urmele tandemului Ponta – Antonescu?
Screen Shot 2018-05-04 at 15.45.31
Obsesia
Partenerii noștri