Sari la conținut

Portițe pentru plata salariilor la negru

Venitul din dividende, adică din partea de profit a unei firme, este în prezent impozitat cu 16 la sută, dar Guvernul vrea să elimine taxarea de la 1 ianuarie 2016. Specialiştii spun că, în aceste condiţii, patronii vor putea scoate banii din profit ca să plătească ilegal o parte din salarii. O schemă care funcţionează şi acum, dar la scară mai redusă, tocmai din pricina impozitului.

E o măsură de subzistenţă pentru unele companii, unde proprietarul preferă să scoată dividendele şi să completeze salariul”, spune Gabriel Biriş, specialist fiscal.

Există o şmecherie în care o parte din salarii se ţineau jos şi o parte din salarii se plăteau din dividendele pe care le scotea proprietarul”, spune Liviu Rogojinaru, vicepreşedintele Consiliului IMM-urilor.

Statul pierde din munca neimpozitată 4 miliarde de euro anual, potrivit estimărilor Consiliului Fiscal.

Prin eliminarea impozitului pe dividende, Executivul speră să stimuleze investiţiile, să determine firmele să nu mai trimită profitul proprietarilor străini şi să aducă în ţară banii care sunt ţinuţi în paradisuri fiscale.

Statul ar fi trebuit să reducă impozitul pe profit, ca să atragă investitori serioşi şi nu speculatori, spun însă specialiştii în fiscalitate.

Avem Dacia, care solicită o autostradă între Piteşti şi Sibiu, absolut necesară pentru păstrarea acestui investitor strategic în România. Dacă s-ar păstra acest impozit pe dividende, în următorii 4 ani ar putea să plătească costurile acestei autostrăzi”, spune Alin Chitu, specialist fiscal.

Eliminarea impozitului pe dividende ar sărăci bugetul de stat cu 1,86 miliarde de lei în 2016, potrivit estimărilor Ministerului de Finanţe. Prevederea se va aplica persoanelor care primesc dividende de la firme din România şi din străinătate. În alte ţări, impozitul pe dividende nu există sau este mai mic, de până la 10 la sută din suma primită.