Sari la conținut

Premierul vrea să ajute fiscal presa audiovizuală

Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, la B1 TV, că de la 1 ianuarie 2016, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod fiscal, „se va modifica un pic” şi legislaţia care reglementează drepturile de autor. „Ştiu că mulţi în presă merg pe această legislaţie, altfel în mod corect. Dreptul la informaţie este un drept constituţional, nu întâmplător trebuie să subvenţionăm în continuare televiziunea publică, dar eu cred că informare fac în egală măsură, dacă nu chiar mai mult decât TVR, şi celelalte televiziuni care au în program ştiri. Cele de divertisment sunt o altă discuţie. Motiv pentru care i-am cerut lui Teodorovici (ministrul Finanţelor-n.r.) şi încercăm să găsim o soluţie prin care să sprijinim acele mijloace de presă care prezintă ştiri", a spus Victor Ponta.

„Cine are o proporție importantă de știri, indiferent că acele știri sunt pozitive, negative - nu le apreciază nimeni, asta e treaba CNA-ului - și proporția de știri (...), ca să nu finanțăm o televiziune de divertisment sau altceva, dar asta da, am cerut și căutăm un sistem, pe care practic trebuie să-l notificăm și la Comisia Europeană”, a menționat șeful Guvernului. „Mai degrabă decât bani direcți, mai degrabă reduceri de taxe, ceea ce va fi un stimulent și pentru cei ce-și plătesc taxe și impozite”, a explicat Victor Ponta.

Traian Băsescu cerea, la plecare, soluții fiscale pentru presă

După ce relația sa cu ziariștii a fost adesea conflictuală în timpul celor zece ani de mandat, la ultima sa conferință de presă susținută la Cotroceni în calitate de președinte, în decembrie 2014, Traian Băsescu cerea „soluții fiscale pentru presă”.

„Aș sugera ca, în numele democrației, să se găsească soluții fiscale pentru presă. Presa e mult prea încorsetată de interesele patronilor. Trebuie ca presa să-și redobândească independența. Ca opozant, s-ar putea să-mi fac o temă din lucrul acesta!”, avertiza fostul președinte. 

„Un mediu fiscal favorabil presei e o soluție care ar duce la redobândirea independenței presei", mai afirma șeful statului.  

Propunerile unui membru CNA

Valentin Jucan, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), solicită premierului Victor Ponta să ceară ministrului Finanţelor să organizeze o întâlnire cu reprezentanţii media despre o eventuală modificare a fiscalității presei, scrie Mediafax.

„Propunerea lansată de primul-ministru vizează facilități fiscale exclusiv pentru o anumită parte a mass-mediei, ceea ce cu siguranță ar ridica probleme de discriminare. Această formă, transpusă într-o măsură recent adoptată de Guvern, ar suna în felul următor: reducerea TVA la pâine, dar numai la cea de tipul graham", spune Valentin Jucan, într-un comunicat.

El mai precizează că a purtat discuţii cu un fost ministru al Finanţelor, din actualul Guvern, care au vizat posibile măsuri de susţinere a media. „În discuțiile anterioare pe care le-am avut cu un fost ministru al finanțelor publice, din actualul Guvern, am propus ca măsură de susținere adresată mass-mediei reducerea TVA la 9% concomitent cu reducerea impozitului pe profit la 1%", spune Jucan.

Membrul CNA precizează că acest tip de mecanism face parte din înlesnirile fiscale agreate de Directiva 2010/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului, directivă care definește serviciile mass-media drept servicii culturale și economice.

Totodată, Jucan face referire la un proiect pe care l-a inițiat şi care vizează înființarea „fondului audiovizual”, care să finanţeze primele 12 de televiziune private şi libere la retransmisie din România cu bani proveniți de la operatorii de cablu. În acest sens, Jucan a spus că ar fi necesară modificarea Legii audiovizualului printr-o Ordonanţă de Urgenţă.

Felicitări de Ziua Presei

Duminică, premierul Victor Ponta a transmis „colegilor din presă”, inclusiv celor care îl critică „indiferent” ce face, mult succes în activitate, cu ocazia Zilei Mondiale a Libertății Presei.

„Cu ocazia Zilei Mondiale a Libertății Presei, le urez tuturor colegilor din presă, inclusiv celor care mă critică indiferent ce fac, mult succes în munca lor! Avem împreună datoria să ajutăm la ridicarea societății românești, inclusiv prin calitatea dezbaterii publice, și puteți conta pe mine în construirea unei agende publice constructive, cu respect pentru argumente și cetățeni", a scris Victor Ponta pe Facebook.

Cu ocazia Zilei Mondiale a Libertății Presei, le urez tuturor colegilor din presă, inclusiv celor care mă critică...

Posted by Victor Ponta on Sunday, May 3, 2015