Sari la conținut

Preţurile de consum au scăzut în noiembrie cu 0,2%

În luna noiembrie, faţă de luna anterioară, preţurile mărfurilor alimentare si nealimentare au scăzut 0,3%, iar tarifele serviciilor au crescut cu 0,2%, potrivit Mediafax.

Cea mai mare reducere a preţurilor, de peste 4%, a fost înregistrată la categoria "Fructe şi conserve din fructe", iar cea mai mare creştere a tarifelor, de 0,53%, la "Alte servicii".

"Indicele armonizat al preţurilor de consum (IAPC) în luna noiembrie 2014 faţă de luna precedentă este 99,80%, iar faţă de luna corespunzătoare din anul precedent este 101,55%.

Creşterea medie a preţurilor pe total, în ultimele 12 luni (decembrie 2013 – noiembrie 2014) faţă de precedentele 12 luni (decembrie 2012 – noiembrie 2013), determinată pe baza IPC este 1,1%, iar cea determinată pe baza IAPC este 1,4%", se arară într-un comunicat al INS.

În octombrie, preţurile de consum au crescut cu 0,2% faţă de luna anterioară şi cu 1,44% comparativ cu octombrie 2013.

Banca Naţională a României a redus în noiembrie prognoza privind inflaţia de la 2,2% la 1,5% pentru acest an şi de la 3% la 2,2% în 2015, niveluri situate cu 0,7 puncte procentuale, respectiv cu 0,8 puncte sub cele prognozate în august.

Banca centrală estimează că rata anuală a inflaţiei va coborî în primul trimestru al anului viitor sub 1,5%, limita inferioară a intervalului din jurul ţintei de 2,5%, pentru ca apoi să revină la acest nivel în trimestrul al doilea şi să urce până la finele anului la 2,2% şi mai departe în 2016, la 2,6% în T3.