Sari la conținut

Programul „Prima Casă”, scos din legea dării în plată

La discuțiile ”lungi și constructive”, după cum au fost acestea caracterizate de Daniel Cătălin Zamfir, au participat Viorel Ștefan, vicepreședinte PSD, avocatul Gheorghe Piperea, Ciprian Nica, vicepreședinte al Comisiei Juridice, și Cătălin Voievozeanu de la Asociația Utilizatorilor de Servicii Financiare.

Calendarul dezbaterilor. Legea va intra în dezbaterea Comisiei Juridice joi 31 martie și va intra la votul final în plenul Camerei Deputaților, miercuri, 6 aprilie, a informat vineri inițiatoruil legii, Daniel Cătălin Zamfir, într-o postare pe un site de socializare.

Cine va beneficia de prevederi. Atât PNL, cât și PSD susțin că prevederile trebuie aplicate și creditelor în derulare și celor de nevoi personale ce poartă ipotecă în vederea achiziției, construcției sau amenajării unui imobil cu destinția locuință sau a achiziționării unui teren pentru construirea unie case. PSD este de acord ca legea să se aplice și celor care au fost deja executați, prin sistarea popririi pe venituri. Același partid propune majorarea plafonului sumei până la care se aplică legea la 250.000 de euro și excluderea programului Prima Casă din lege. Inițiatorul legii este mulțumit în are de modificări.

”Dacă varianta pe care am discutat-o astăzi va fi votată, eu cred că este acoperitoare pentru cele mai multe cazuri. Nu este perfectă. Însă eu personal cred că este mai important acum să treacă legea și să beneficieze oamenii de ea cât mai repede, nu să fie executați și lunile viitoare”, spune Zamfir.