România şi Rheinmetall, acord pentru fabricarea de blindate

Data actualizării: Data publicării:
tab

Constructorul român de autovehicule blindate Uzina Automecanica Moreni a semnat cu firma germană Rheinmetall Landsysteme acordul acţionarilor pentru înfiinţarea societăţii cu capital mixt româno-german Romanian Military Vehicle Systems, pentru fabricarea de vehicule blindate 8x8, scrie News.ro.

tab

Romanian Military Vehicle Systems va fi deţinută, în proporţii egale, de câte 50%, de cele două părţi.

Acordul a fost semnat cu ocazia prezentării legii privind industria naţională de apărare, promulgată de preşedintele României, Klaus Iohannis, în prezenţa viceprim-ministrului Costin Borc şi a ministrului Apărării Naţionale, Mihnea Motoc.

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat recent, în cadrul unei dezbateri prilejuite de celebrarea Zilei Armatei, că este nevoie ca industria română de apărare să se reprofesionalize şi să se retehnologizeze, în condiţiile în care Romarm produce prea puţin pentru nevoile armatei române. 

Realizarea noului transportor blindat va avea la bază o cooperare tehnologică şi de know-how între uzina românească şi partenerul său străin. Cele două societăţi partenere îşi propun fabricarea noilor vehicule blindate 8x8 în România, iniţiativa venind în contextul nevoilor de înzestrare cu transportoare blindate pentru armata română.

În plan economic-social, acordul va genera locuri de muncă, venituri suplimentare realizate la bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale, precum şi costuri mai reduse cu mentenanţa, potrivit secretarului de stat din Ministerul Economiei, Neculai Banea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...