Sari la conținut

Românilor le plac mallurile. Trei noi centre comerciale vor fi inaugurate în 2015

Capitala va da şi anul viitor startul inaugurărilor de centre comerciale. La intersecţia şoselei Iancului cu Pantelimon, muncitorii lucrează zi-lumină pentru a termina noul mall. Acesta va fi unul dintre cele mai mari din Bucureşti, după ce construcţia a fost amânată timp de aproape doi ani. Investiţia depăşeşte 160 de milioane de euro.

Centrul comercial va fi inaugurat în primăvara lui 2015 și va avea o suprafață de peste 70,000 de metri pătrați.

Acesta este cel de-al doilea centru comercial construit în Capitală, după perioada de criză. Şi pentru că puterea de cumpărare este tot scăzută, dezvoltatorii au găsit alte metode pentru a-i face pe români să petreacă multe ore la mall. Pe lângă magazinele de haine, spaţiile pentru distracţie ocupă cea mai mare suprafaţă. Restaurantele, cafenelele sau cinematografele sunt nelipsite.

Mallul din Bucureşti nu este singurul care va fi inaugurat anul viitor. Platftorma industrială Tractorul din Braşov va deveni centru de distracţie în urma unei investiţii de 60 de milioane de euro.

Timişorenii vor face şi ei cumpărături într-un nou mall.

În Timișoara se va deschide al doilea mall, pe terenul din spatele meu, pe o suprafațp de 22 de hectare. În trecut, aici a funcționat o fabrică de cauciucuri. Locul ei va fi luat de centrul comercial și de un magazin de bricolaj.

În total, constructorii au investit 300 de milioane de euro în noi centre comerciale. Cele trei malluri se adaugă celor peste 100 de proiecte ridicate în ultimii 15 ani.

Însă cifrele arată că dezvoltatorii au pus frână proiectelor mari pentru că estimările privind o creştere rapidă a puterii de cumpărare nu s-au adeverit. Nu la fel stau lucrurile în cazul lanţurilor de supermarketuri. Numărul acestora a crescut, în ultimul an, astfel că la fiecare colţ de bloc găsim câteun magazin care face parte dintr-un lanţ internaţional.