Sari la conținut

Scad chiriile în Capitală

De regulă, din iunie se ieftinesc chiriile, dar deja preţurile din mai sunt şi cu 6% mai mici decât în aprilie. Aceasta este scăderea înregistrată la apartamentele cu 3 şi 4 camere, arată datele celor de la imobiliare.net.

Dacă în medie chiria pentru un apartament cu 3 camere era în aprilie peste 630 de euro, acum a ajuns aproape de 590 de euro. La fel, chiria pentru apartamentele cu 4 camere atingea o medie de aproape o mie de euro luna trecută iar acum e cu 60 de euro mai mică.

Chiria la apartamentele cu 2 camere s-a ieftinit cu 4,5% faţă de luna trecută, acum media e de 376 de euro, însă dacă tragem o linie de demarcaţie între cele vechi si cele noi, vedem că apartamentele cu două camere construite după anul 2000 s-ar prăbuşi cu 13 procente.

Chiria aici era de aproape 530 de euro în aprilie, dar în mai a ajuns la aproape 450 de euro. Dacă aici se înregistrează o scădere violentă, pe segmentul garsonierelor nu s-a simțit nicio schimbare. Chiriile medii au rămas înghețate la 247 de euro pe lună.