Scade consumul de energie, mii de oameni își pierd locul de muncă

Data publicării:
energie

Multe fabrici nu mai au comenzi şi sunt aproape de faliment, iar producătorii de energie îşi opresc motoarele, pentru că nu mai au cui vinde. Consecinţa, zeci de mii de angajaţi şi-ar putea pierde locul de muncă. În economie, efectul va continua prin reducerea exporturilor, a consumului şi a nivelului de trai.

Consumul de energie a scăzut la jumătate, iar unul dintre producători, Complexul Energetic Oltenia, funcţionează la doar 2% din capacitate. Datele statistice confirmă că avem o problemă.

„Sunt nişte falimente: Oltchim, Mechel Târgovişte, Brăila, Câmpia Turzii, Romet Buzău, Societatea Feroviară de Turism, cei mai mari producători din panificaţii. Doar aceşti câţiva agenţi economici înseamnă vreo 5 Terawaţi. Înseamnă un posibil faliment al producătorilor de energie din sursă convenţională”, a explicat Remus Borza, administrator Hidroelectrica.

Ca într-un joc de domino, colapsul industriei energetice aduce pierderi masive la cele mai mari companii din ţară, cum ar fi Hidroelectrica, Nuclearelectrica sau în termocentrale. Ca să compenseze pierderile, Hidroelectrica îşi concediază angajaţii, chiar de luna aceasta.

La Complexul energetic Oltenia, mii de oameni ar putea rămâne fără loc de muncă. Acum, 19.000 de angajaţi sunt în concediu forţat, pentru că nu mai există cerere pentru energia produsă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...