Secretar de stat: Trebuie eliminate egalitățile nedrepte date de actuala salarizare bazată pe principiul „funcții egale, plată egală”

Data actualizării: Data publicării:
Marius Vasiliu, secretar de stat
Marius Vasiliu, secretar de stat în MIPE. Foto: Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

Marius Vasiliu, secretar de stat la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a participat, joi, la consultările organizate de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. Consultările au vizat stabilirea principiilor care vor sta la baza reanalizării şi elaborarea cadrului legal privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

În cadrul acestei întâlniri, el a precizat că modificările legii salarizării unitare trebuie să fie gândite într-o nouă filosofie care să schimbe paradigma actuală care doar clamează aplicarea principiului "la muncă egală, plată egală". 

"Nu este suficientă doar ajustarea grilei de salarizare şi a coeficienţilor de ierarhizare, ci trebuie ca aceste modificări să fie rezultatul unei reforme profunde care într-adevăr să elimine inechităţile din sistemul de salarizare, prin eliminarea egalităţilor nedrepte date de actuala formă care se bazează de fapt pe principiul "funcţii egale, plată egală", nu "la muncă egală, plată egală", se arată în comunicatul ministerului. 

"De asemenea, este nevoie de o evaluare a justeţei cu care coordonarea de proiecte cu fonduri externe nerambursabile în administraţia publică se reflectă în salarizarea întregului personal implicat în desfăşurarea activităţilor, respectiv în îndeplinirea sarcinilor uzuale de serviciu pentru care funcţionarii sunt remuneraţi din fonduri naţionale.

Obiectivul general al reformei sistemului public de salarizare vizează asigurarea unei politici de salarizare echitabile şi sustenabile prin eliminarea discrepanţelor salariale existente în prezent în sistemul bugetar, restabilirea ierarhiilor funcţiilor în cadrul domeniilor de activitate, precum şi între domenii de activitate, revizuirea sistemului de acordare a sporurilor, precum şi instituirea unui sistem de stimulare a performanţei", potrivit comunicatului.  

"PNRR este despre reforme reale cu impact în viaţa noastră, a tuturor, acesta fiind un exemplu, până la urmă, de îmbunătăţire a eficienţei administraţiei publice, nu doar de corectare a unor inechităţi în cadrul unei categorii de angajaţi", a mai spus secretarul de stat. 

Prin Planul Național de Redresare și Reziliență România ar urma să primească 29,2 miliarde de euro, din care 14,2 miliarde sub formă de granturi și 15 miliarde de euro sub formă de împrumuturi.

 

 

Editor : R.T.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...