Sari la conținut
News Alert

Sondaj: Băncile îşi recapătă optimismul

Faţă de anul trecut, multe bănci au început să vadă complet diferit atât situaţia din sistemul financiar românesc, cât şi perspectivele întregii economii. Într-un sondaj realizat de Ernst & Young şi ARB, 29% dintre bănci au răspuns că se aşteaptă la o creştere puternică a creditării anul acesta, un procent de două ori mai mare decât anul trecut.

Toate băncile mari din România deja au trecut printr-un proces de curăţare a portofoliilor, aşa că ar avea spaţiu de manevră. Creditarea populaţiei ar urma să crească mult mai mult anul acesta decât creditarea companiilor, arată sondajul. Iar produsul care ar putea avea parte de o revenire spectaculoasă pe firmamentul băncilor ar putea fi creditul ipotecar.

Nouă din zece bancheri cred că vor fi acordate mai multe împrumuturi pentru achiziţia de locuinţe, iar un sfert dintre ei prognozează o creştere puternică a cererii pentru acest credit. Este unul dintre produsele financiare care le aduc băncilor mulţi bani. Dar este şi unul dintre cele mai costisitoare, dacă ratele nu mai sunt achitate. Creditele ipotecare devin neperformante cu predilecţie în perioadele de recesiune. Însă, în primul trimestru, România a avut o creştere economică nesperat de mare, de 4,2% faţă de începutul anului trecut.

Chiar şi aşa, 9% dintre bancheri se aşteaptă ca situaţia economiei să se înrăutăţească într-o mai mică sau mai mare măsură anul acesta. La polul opus sunt bancherii care cred că situaţia economiei se va îmbunătăţi semnificativ. Lăsând la o parte extremele, sentimentul general este că lucrurile vor sta mai bine anul acesta, ceea ar putea convinge băncile să caute din nou clienţi în domeniile pe care le-au ocolit cât au putut de mult în anii de criză.

Dacă anul trecut condiţiile de creditare au fost menţinute la cel mai strict nivel pentru constructori şi dezvoltatori imobiliari, anul acesta, 10% dintre bănci au anunţat că vor îmblânzi condiţiile pentru clienţii din construcţii şi 14% pentru clienţii din imobiliare.

Cert este că băncile încearcă să îşi construiască o nouă relaţie cu populaţia. Anul acesta, cel mai important obiectiv este apărarea reputaţiei. Iar scandalul francilor elveţieni le-a afectat destul de mult imaginea în ochii opiniei publice. Aflată anul trecut pe primul loc, simplificarea proceselor şi creşterea gradului de automatizare în sucursale şi în serviciile online este anul acesta pe locul patru în clasamentul obiectivelor.

Totuşi, mai bine de jumătate dintre bănci spun că vor continua să facă disponibilizări anul acesta.