Spaţii comerciale de milioane de euro. Vitrinele mari şi locurile de parcare cresc valoarea proprietăţilor

Data publicării:
spatiu

Situat în apropierea Gării de Nord, un spaţiu comercial de 8 mii de metri pătraţi a fost scos la vânzare cu 5 milioane de euro, fără TVA, potrivit unui portal de anunţuri imobiliare.

Raluca Stanciu, specialist francize: „E un preţ pentru care trebuie să existe ofertă şi un cumpărător, perioada următoare ne va arăta şi interesul. Oferta este una destul de limitată, spaţiile sunt foarte puţine.”

Zona nu este una de mare interes, dar are potenţial datorită spaţiului de depozitare şi parcării interioare, spun specialiştii imobiliari. Este aproape de podul Basarab, ceea ce face ca distanţa până în Piaţa Victoriei să poată fi parcursă în 10 minute, cu maşina. Potrivit anunţului, acolo ar putea fi construit un mall de dimensiuni mai mici.

Un fost sediu de bancă din zona Unirii, cu locuri de parcare închiriate, costă 3 milioane de euro, fără TVA. Iar pe bulevardul Elisabeta, o clădire de 2 etaje este scoasă la vânzare cu jumătate din acest preţ.

Situată în zona zero a Capitalei, clădirea consolidată în 1992 are o vitrină generoasă de 14 metri liniari.

Raluca Stanciu, specialist francize: „Vorbim tot de zona ultracentrală. Romană, Victoriei, Universitate, Unirii sunt zone de atracţie.”

Nici închirierea spaţiilor comerciale din Bucureşti nu este mai ieftină. Preţul pe metru pătrat în zonele centrale nu scade sub 100 de euro, cu 25 de euro mai mult faţă de anii de criză. Multe dintre acestea rămân însă goale şi pentru că firmele îşi mută magazinele în mall-uri. Anul trecut, stocul de spaţii moderne de retail a depăşit pragul de trei milioane de metri pătraţi. La acest capitol, România are o medie de 151 de metri pătraţi la mia de locuitori, la nivel naţional. În Capitală, media este de 537 de metri pătraţi la 1.000 de locuitori.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri