Surse: TVA și cota unică, 22% din 2014

Data publicării:
ponta plagiat-Mediafax Foto-Raul Stef

Discuţia ar fi avut loc, potrivit surselor citate, la finalul şedinţei USL de vineri când a venit vorba despre modul în care se va construi bugetul de stat pe anul 2014 şi despre necesitatea unor fonduri suplimentare.

În acest context, premierul Victor Ponta ar fi avansat ideea creşterii cotei unice, în prezent de 16%, dar şi a reducerii TVA, care acum este de 24%. O variantă a fost ca acestea să ajungă la acelaşi nivel.

Conform surselor din USL, a fost vehiculat un cuantum de 20 sau 22% pentru cota unică, respectiv pentru TVA sau o aducere a ambelor la un acelaşi nivel, în funcţie de eventuale simulări realizate pentru bugetul pe 2014.

De asemenea, ideea venită din partea PSD a fost discutată în şedinţa conducerii PNL de marţi, liberalii optând pentru respingerea unui astfel de scenariu.

"A fost o simplă discuţie la sfârşitul şedinţei USL, fără să ne aşezăm la masă pentru a vorbi concret pe acest subiect", au afirmat sursele citate.

Programul de guvernare al USL pentru perioada 2013-2016 prevede menţinerea plafonului maximal de impozitare de 16% şi introducerea, pe parcursul mandatului, a unui impozit diferenţiat pe venitul salarial cu deductibilităţi fiscale, respectiv prin cote de 8%, 12% şi 16%, stabilite pe grile de venit.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Billy Zane, de nerecunoscut în primele imagini din filmul „Waltzing With Brando”. Starul din „Titanic” îl...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...