Sari la conținut

Taxa de clawback intră şi în analiza delegaţiei FMI la Bucureşti. Industria farma cere din nou revizuirea

Delegaţia Fondului Monetar Internaţional continuă discuţiile cu autorităţile române. Vineri, oficialii instituţiei financiare se întâlnesc cu ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, după care vor afla şi doleanţele companiilor farmaceutice, din care cea mai importantă este revizuirea taxei de clawback.

Pe agenda FMI se află vineri şi discuţia cu oficialii Ministerului de Finanţe şi cu reprezentanţii Băncii Naţionale a României.

Misiunea Fondului se află la Bucureşti până pe 16 iunie, pentru a treia evaluare a acordului stand-by. România are în derulare un acord în valoare de 4 miliarde de eurocu FMI şi Uniunea Europeană, din care nu intenţionează însă să acceseze fonduri.