Sari la conținut

Modernizarea căilor ferate din România se face în ritmul drezinei

Lucrările de infrastructură din România costă şi durează mult mai mult decât se estimează iniţial, indiferent că e vorba de drumuri sau de căi ferate. Lucrări de aproape 13 miliarde de lei sunt blocate de contestaţii sau şantiere arheologice. În plus, nici firmele care au câştigat contractele nu s-au ţinut de treabă. Când vor fi gata în sfârşit toate lucrările, un drum cu trenul de la Bucureşti la Curtici NU ar trebui să dureze mai mult de 8 ore, faţă de cele peste 12 de acum!

Şantierele deschise pe bani europeni în vestul ţării înaintează greu. La 33 de kilometri de cale ferată, între localităţile Vinţu de Jos şi Coşlariu din judeţul Alba, italienii de la Pizzarotti lucrează de ŞASE ani şi nu sunt garanţii că muncitorii vor termina anul acesta treaba. Italienii au gata mai puţin de 80% din lucrare.

Șanse ca viteza trenului să crească până la finalul lunii decembrie la 160 de kilometri la oră au mai puțin de 40 de kilometri de cale ferată, mai exact, segmentul dintre Coşlariu şi Micăsasa.

Lucrările de modenizare pentru alţi aproape 100 de kilometri ar urma să se termine anul viitor. Chiar şi aşa, călătoria cu trenul din Capitală spre Curtici, adică până la graniţa cu Ungaria, nu se va scurta cu mult.

Sunt tronsoane întregi unde reabilitarea căii ferate nici nu a început.

De exemplu, pentru modernizarea a încă 78 kilometri de şină, scoşi la licitaţie din 2014, abia s-au semnat contractele. S-au pierdut TREI ani din cauza contestaţiilor.

„Este evident că nu poţi să conteşti dreptul unei companii, care a pierdut, să conteste în justiţie, dar dacă câştigă peste 7 ani, perioada bugetară s-a terminat. Cred că acest lucru ţine clar de legislaţia naţională. Cred că ar trebui să avem cum este în Polonia 6 luni, maxim 6 luni, ca să decidă justiţia care este compania câştigătoare. Acest lucru este absolut necesar”, declara la 11 iulie Corina Crețu, comisarul european pentru politică regională.

Valoarea proiectelor de modernizare a căii ferate între Sighişoara şi Curtici sare de 12,5 miliarde de lei. 85% din bani vin de la Bruxelles.