Nouă state membre UE cer o taxă pentru transportul aerian

Data actualizării: Data publicării:
Travel Images
Foto: GettyImages

Nouă state membre UE au cerut Comisiei Europene impunerea unei taxe pentru transportul aerian la nivelul blocului comunitar, pentru a taxa mai mult pentru emisiile sale o industrie poluatoare, transmite Reuters.

Într-o scrisoare adresată lui Frans Timmermans, noul vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene pentru pactul ecologic european, miniştrii de Finanţe din Germania, Franţa, Olanda, Suedia şi alte cinci state membre UE au cerut "o formă de taxă pentru transportul aerian", fără a da detalii suplimentare.

O astfel de taxă "unde poluatorii plătesc un preţ mai corect pentru folosirea transportului aerian" este necesară pentru combaterea schimbărilor climatice. În prezent transporturile sunt singurul sector european unde emisiile sunt în creştere.

"Comparativ cu cele mai multe mijloace de transport, aviaţia nu este suficient evaluată", susţin oficialii celor nouă state membre UE.

Unul dintre aceste angajamentele Comisiei Europene a fost acela de a creşte la 50% sau chiar 55%, dacă este posibil, nivelul stabilit pentru 2030 de reducere a emisiilor poluante în UE, care este de 40%.

În iulie, Guvernul francez a decis să introducă o eco-taxă companiilor aeriene, iar banii vor fi utilizaţi pentru a îmbunătăţi infrastructura feroviară. Din 2020, companiile aeriene vor introduce o taxă cuprinsă între 1,50 şi 18 euro în biletele de avion, pentru aparatele ce decolează din Franţa, dar nu şi pentru cele care aterizează în Hexagon.

Taxa ar trebui să aducă statului 180 de milioane de euro, iar banii ar urma să fie investiţi în trenurile regionale.

Şi Suedia a introdus anul trecut o taxă pentru transportul aerian, iar Olanda intenţionează să adopte una asemănătoare în 2020, dacă nu se ajunge până atunci la un acord la nivelul UE.

Luna trecută, Guvernul german a aprobat un proiect de lege prin care se vor scumpi călătoriile cu avionul şi ieftini cele de tren, în cadrul unui plan radical menit să implementeze obiectivele reducerii emisiilor de CO2 pentru anul 2030.

Obiectivul acestei măsuri este să determine cetăţenii să folosească preponderent trenul, în locul autoturismului personal sau al avionului.

De asemenea, executivul de la Berlin s-a angajat să publice în fiecare an, începând cu 2025, ţintele globale de reducere a emisiilor poluante şi să menţină obiectivul neutralităţii climatice (zero emisii) pentru anul 2050.

Redactare G.M.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...