Restricții de circulație pe Autostrada București-Pitești

Data publicării:
Muncitori care lucrează la autostradă.
Autoritățile anunță restricții de circulație pe autostrada A1 București-Pitești. Foto: Agerpres

Pe Autostrada București-Pitești sunt impuse vineri restricții de circulație pentru efectuarea unor lucrări, informează Mediafax.

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, sunt impuse vineri restricții pe autostrada A1 București-Pitești între kilometrii 68-67, sensul către București, pe prima bandă, în localitatea Ionești, județul Dâmbovița, între orele 8:00 și 19:00, pentru efectuarea de reparații asfaltice.

De asemenea, între kilometrii 63-61, pe sensul către București, este oprit traficul pe prima bandă, în intervalul orar 8:00 și 19:00, pentru efectuarea de reparații asfaltice.

Tot pe autostrada A1 București-Pitești, la kilometrul 23, în zona comunei Bolintin Deal, județul Giurgiu, pe ambele sensuri, traficul este restricționat pe banda a doua până la data de 11 iunie, pentru efectuarea unor lucrări de reparații la pasarela de acces.

Șoferii sunt sfătuiți să ruleze cu prudență sporită, să crească distanța de siguranță între mașini şi să se asigure temeinic înaintea schimbării direcției.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri