Sari la conținut

Trump președinte | Leul se depreciază uşor, bursa din Bucureşti deschide pe roşu

Moneda naţională s-a depreciat uşor în raport cu moneda unică europeană în primele tranzacţii de miercuri, cotaţiile urcând peste pragul de 4,51 lei/euro, în timp ce principalii indici ai Bursei de Valori Bucureşti (BVB) erau pe roşu la deschiderea şedinţei de tranzacţionare, scăderile fiind, însă, limitate.

curs leu euro-1

După primele tranzacţii de miercuri din piaţa valutară, euro s-a apreciat de la circa 4,51 la 4,5120 lei/euro, în jurul orei 10.20, ora României.

News.ro precizează că monedele din regiune cu acelaşi regim precum leul românesc, de fluctuaţie controlată, înregistrau de asemenea deprecieri în raport cu euro.

Pe de altă parte, dolarul american s-a depreciat în raport cu celelalte mari valute de pe plan mondial. În jurul orei 10.20, ora României, euro era cotat cu 1,1117 dolari, cotaţie în creştere cu 0,8%.

La Bursa de Valori Bucureşti, indicele BET, al principalelor zece titluri cotate, era în scădere cu 1,35% după deschiderea şedinţei, iar indicele mai extins BET-XT pierdea 1,51% la ora 10.22.

Declinul de pe piaţa românească de capital este mai redus decât cel de pe marile pieţe.

Contractele futures pentru acţiunile europene sunt în scădere puternică miercuri dimineaţa, în urma victoriei republicanului Donlad Trump la preşedinţia Statelor Unite.

Indicele Stoxx 600 este în declin cu 3,8% în timpul tranzacţiilor electronice premergătoare deschiderii burselor europene.

Indicele DAX 30 al bursei din Frankfurt scade cu 3,4%, CAC 40 al bursei din Paria cu 3,9%, iar FTSE 100 al bursei londoneze cu 3,1%.