Sari la conținut

Tutunul, mai rentabil decât grâul. Tot mai mulți fermieri se reorientează din cauza prețurilor mai bune și subvențiilor mari

George Bizim este unul dintre cei care au simţit oportunitatea. A absolvit facultatea de Finanţe Bănci la Bucureşti şi a lucrat în Capitală până acum trei ani. Apoi s-a apucat să lucreze pământul de acasă, dintr-o comună din Vaslui. De anul trecut s-a reorientat spre tutun, iar câştigurile mari l-au făcut să extindă afacerea, de la patru la 32 de hectare. A învăţat totul de pe internet.

Un leu cincizeci am cel mai prost tutun pe care pot să îl produc. Şi atunci, de ce să produc grâu? Să primesc 60 de bani pe grâu de bună calitate?”, spune George Bizim.

Cultivatorii de tutun au vânzarea asigurată. Producătorii de ţigări din România preferă să cumpere materia primă din ţară, pentru că este mai ieftină.

Procesatorii ne cumpără toată producţia pe care sperăm să o facem, ne supraveghează, cumva”, spune un alt agricultor, Lucian Avram.

Dacă facem o comparaţie cu anul 2013, constat o creştere, o suprafaţă de la 24 de hectare cât a fost în 2013, la aproape 100 de hectare în acest an agricol”, spune Gigel Crudu, directorul Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Vaslui.

Culturile de tutun au început să se extindă în ultimii ani, dar mai au de recuperat până să ajungă la suprafeţele cultivate înainte de Revoluţie. Anul trecut, tutunul era plantat pe 1.100 de hectare, iar în 1989 pe 35.000 de hectare.