Victor Ponta, despre reducerea TVA la pâine: Sunt interese ca lucrurile să nu se întâmple

Data publicării:
paine - 5450567-Mediafax Foto-Emil Badea

„O să avem o dezbatere importantă în Guvern - şi o să vă dăm iarăşi toate datele - legate de TVA la pâine. Sigur că apar documente pentru că sunt tot felul de interese ca lucrurile să nu se întâmple. Însă e un proiect important pentru noi şi îl vom face, pentru că pe măsură ce reuşim să închidem din robinetele celor de la PDL putem să demarăm proiecte importante. Însă noi vă dăm documente. Nu toată lumea o să asculte de documente, e mai uşor să asculţi de ce spune unul sau altul, însă e important să fim pregătiţi”, a declarat premierul. 

Ministrul Finanțelor Daniel Chițoiu susține că decizia politică de reducere a TVA la pâine a fost deja luată, urmând să se aplice de la 1 iulie. Pe de altă parte, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat la Digi24 că decizia politică se va lua după 15 aprilie, iar aplicarea ei de la 1 iulie ar fi de dorit.

Reacțiile celor doi oficiali intervin după ce un document al Ministerului de Finanțe, văzut de agenția Mediafax, sugerează că Guvernul ar putea renunţa la reducerea TVA la pâine, întrucât autorităţile nu au suficiente resurse pentru a compensa sumele pe care le-ar pierde din scăderea taxei. Potrivit documentului, reducerea TVA la pâine ar avea un impact bugetar de trei ori mai mare decât se estima iniţial.

Reducerea Taxei pe Valoare Adaugată la pâine ar genera un impact bugetar negativ de 635 milioane de lei doar in acest an, adică 0,1% din PIB. În următorii ani, sumele neîncasate la buget ar creşte şi ar ajunge la aproape 750 de milioane de lei în 2016. Aceste sume sunt mai mari decât cele prezentate de premierul Victor Ponta şi de ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, care susţineau că efortul bugetar pentru acest an se ridică la cel mult 200 milioane lei.

Contactat de Digi24, ministrul Finanțelor, Daniel Chițoiu, a spus că nu știe despre ce document este vorba şi că este posibil să fie un document intern, în niciun caz unul oficial. „Decizia politică a fost luată”, a spus ministrul Chițoiu, referindu-se la scăderea TVA. El a reamintit că guvernul dorea ca această măsură să fie aplicată de la 1 ianuarie, dar nu s-a putut implementa din cauza împotrivirii FMI, care a vrut să vadă cum va fi compensată bugetar.

La rândul său, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a spus la Digi24 că nu poate confirma conținutul documentului citat de Mediafax, însă a repetat că scăderea TVA este o decizie politică ce urmează să fie transformată într-un act normativ. El a reamintit că pâinea a fost luată ca element-pilot al unui proiect de reducere a TVA, întrucât în acest domeniu evaziunea fiscală atinge 80%. Daniel Constantin a precizat că Guvernul așteaptă datele macroeconomice de la mijlocul lunii aprilie, în funcție de acestea urmând să fie luată decizia reducerii TVA la pâine. „Data de 1 iulie (pentru aplicarea măsurii - n.r.) ar fi de dorit”, a declarat Daniel Constantin pentru Digi24.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita