Virgil Popescu: Modificarea Legii Offshore nu se poate face decât în Parlament, prin consens politic

Data actualizării: Data publicării:
gaze_platforma_petroliera

Modificarea Legii Offshore nu se poate face decât în Parlament, prin consens politic, a spus, luni, Virgil Popescu, ministrul desemnat al Economiei. Acesta a mai declarat că lucrările din perimetrul Midia sunt în grafic.

Proiectul Legii Offshore nu va fi dezbătut de Guvern, ci doar de grupurile politice, în Parlament, a declarat ministrul.

„Trebuie să fie o lege unanim acceptată, în aşa fel încât interesul României să primeze”, a spus Popescu, citat de Mediafax.

Potrivit acestuia, lucrările Black Sea Oil&Gas din perimetrul Midia din Marea Neagră sunt în grafic, iar primele gaze extrase din acest perimetru vor ajunge pe țărmul României în 2021-2022.

„Vineri am semnat o autorizaţie de construcţie pentru forajele geologice pentru amplasarea conductei în zona Midia pentru perimetrul Black Sea Oil&Gas. Acolo lucrările merg înainte, sunt în grafic şi probabil vom avea în 2021-2022 primele gaze aduse prin acel perimetru pe ţărm”, a precizat ministrul Economiei.

Acesta a mai declarat că speră ca în curâmd să demareze și investițiile în cel mai mare perimetru de explorare şi exploatare a gazelor din Marea Neagră, Neptun Deep.

„Dacă Exxon decide să părăsească acel consorţiu de explorare şi exploatare a gazelor din Marea Neagră, îmi doresc ca Romgaz să facă parte din acel consorţiu, iar consiliul de administraţie al Romgaz a aprobat acest lucru. Urmează negocieri în continuare, vom vedea cum se finalizează, iar dacă se doreşte modificarea Legii Offshore, aceasta nu se poate face decât în Parlament prin consens politic”, a explicat ministrul.

Popescu a mai precizat că România are nevoie să aducă gazele din Marea Neagră în circuitul economic.

„Avem nevoie de gaze naturale pentru a realiza acest proces de decarbonizare a României şi a realizare a ţintelor din Green Deal şi, evident, că fără gazul natural al nostru, din Marea Neagră, este foarte greu să ne bazăm pe import”, a afirmat el.

Redactare G.M.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...