A murit Jacques Delors, unul dintre principalii „arhitecți” ai Uniunii Europene moderne

Data actualizării: Data publicării:
Jacques Delors
Jacques Delors a murit, miercuri, la vârsta de 98 de ani. Foto: Profimedia Images

Jacques Delors, fost președinte al Comisiei Europene, caracterizat ca fiind unul dintre „arhitecții” Uniunii Europene moderne, a murit, miercuri, la vârsta de 98 de ani, relatează BBC. Anunțul a fost făcut de fiica acestuia.

Jacques Delors rămâne în istorie ca unul dintre fondatorii Pieței Comune europene, instituție care a permis libertatea de mișcare a persoanelor, bunurilor și serviciilor în interiorul blocului european.

Ca preşedinte al Comisiei Europene între 1985 și 1995, el a jucat un rol important în crearea pieţei unice, semnarea acordurilor Schengen, Actul unic european, lansarea programului Erasmus, reforma politicii agricole comune şi constituirea Uniunii economice şi monetare care a condus la crearea monedei euro.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri