Aleksei Navalnîi se poate da jos din pat

Data publicării:
Aleksei Navalnîi la infirmerie, în 2019
Aleksei Navalnîi la infirmerie, în timpul unui alt episod controversat, petrecut anul trecut, când disidentul a susținut că s-a încercat otrăvirea lui în timp ce era în detenție Sursa foto: blogul lui Vladimir Navalnîi

Starea disidentului rus Aleksei Navalnîi continuă să se îmbunătățească şi pacientul poate acum să coboare din pat pentru perioade scurte de timp, a anunţat luni spitalul din Berlin unde acesta este internat, relatează dpa, preluată de Agerpres.

„Pacientul a fost scos cu succes de pe ventilaţie mecanică”, se menţionează într-un comunicat al spitalului Charite din Belin.

În data de 20 august, Aleksei Navalnîi, critic al preşedintelui rus Vladimir Putin şi un proeminent militant anticorupţie, s-a simțit brusc rău, în timpul unui zbor intern din Siberia către Moscova. Două zile mai târziu, el a fost transportat în Germania pentru tratament, fiind în comă indusă.

Aleksei Navalnîi a fost trezit săptămâna trecută din coma indusă medical.

Teste făcute în laboratoare separate din Germania, Franţa şi Suedia au ajuns la concluzia că el a fost otrăvit cu un agent neurotoxic din clasa noviciok, iar liderii europeni au cerut o explicaţie din partea Kremlinului, care, însă, neagă orice implicare.

Citiți și: Sfidare la adresa lui Vladimir Putin. Disidenți ruși: Suntem mai mulți. Nu ne pot otrăvi pe toți!

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita