Andrzej Duda: „Sprijinim Republica Moldova în aspiraţiile sale europene”

Data publicării:
Andrzej Duda si Maia Sandu, în timpul conferinței de presă comune.
Andrzej Duda si Maia Sandu, în timpul conferinței de presă comune. Foto: Președinte.md

Polonia sprijină aspiraţiile europene ale Republicii Moldova şi va oferi sprijin Chişinăului pentru gestionarea afluxului de refugiaţi din Ucraina, a spus preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, aflat în vizită la Chișinău. El a avut o conferinţă de presă comună cu preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu.

Duda, care va veni mâine în vizită și la București a spus că autorităţile de la Varşovia sprijină intenţia Republicii Moldova de a obţine statutul de ţară candidată şi ulterior de ţară membră a UE, relatează Agerpres.

„Suntem pentru politica uşilor deschise şi am declarat de la bun început că sprijinim Republica Moldova în aspiraţiile sale europene. Acum este timpul pentru ca UE să spună un „da” tuturor naţiunilor care sunt hotărâte să devină parte a comunităţii europene”, a spus Duda, potrivit Deschide.md.

Totodată, preşedintele Poloniei a subliniat că Varşovia va face tot posibilul pentru a sprijini Republica Moldova în situaţia dificilă provocată de războiul în Ucraina. În acest sens, Polonia va oferi autorităţilor de la Chişinău un credit fără dobândă de 20 de milioane de euro pentru gestionarea crizei refugiaților.

În discursul său, Maia Sandu a subliniat că, începând cu anul trecut, Republica Moldova şi Polonia au reuşit să-şi relanseze relaţia de bună cooperare şi prietenie.

„Apreciez dialogul deschis pe care îl avem la nivel de şefi de stat, dar şi cooperarea la nivel de guverne. Republica Moldova beneficiază de asistenţă de dezvoltare prin intermediul Fundaţiei poloneze Solidarity Fund şi pe platforma Polish Aid, care implementează în ţara noastră proiecte în diverse domenii, precum dezvoltarea locală şi agricultura. Apreciem mult acest sprijin. Din păcate, realitatea face ca vizita dumneavoastră să aibă loc într-o perioadă complicată pentru Ucraina, pentru noi, pentru regiune şi pentru întreaga Europă. Republica Moldova a condamnat ferm, din prima zi, războiul împotriva Ucrainei, la fel de ferm am chemat la restabilirea păcii”, a spus Maia Sandu.

Ea a adăugat că în aproape o lună de război în Republica Moldova au intrat mai bine de 360.000 de persoane din Ucraina. Aproape 100.000 dintre aceste persoane se află în continuare aici, iar majoritatea sunt găzduite de oameni, în casele lor.

„Ştiţi bine, domnule Preşedinte, ce înseamnă să administrezi o criză mare a refugiaţilor. Polonia găzduieşte acum cel mai mare număr de refugiaţi ucraineni - peste două milioane de oameni. Ca şi în cazul nostru, mulţi dintre ei rămân în ţară, în centre de plasament, în casele polonezilor. Moldova şi Polonia găzduiesc un număr la fel de mare de refugiaţi, raportat la populaţie. Şi noi, şi voi ştim că nu este uşor, dar alegem să ne facem datoria de buni vecini, datoria de oameni”, a spus Maia Sandu.

Preşedinta Republicii Moldova i-a cerut omologului său polonez să solicite împreună statelor membre ale Uniunii Europene (UE) deschiderea pieţelor pentru produsele moldoveneşti, care nu mai pot ajunge în est din cauza războiului.

Preşedintele polonez a promis şi sprijin în vederea majorării cotei de export pe piaţa europeană.

„Voi vorbi personal cu liderii europeni, pentru ca pieţele UE să deschidă mai larg uşa pentru produsele din Republica Moldova”, a spus Andrzej Duda.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...