Atac cu acid sulfuric la metroul din Tokyo. Agresorul este căutat de poliție

Data publicării:
metrou tokyo
Foto: Profimedia

Două persoane au suferit arsuri în urma unui atac cu acid sulfuric marţi seara într-o staţie de metrou la Tokyo, iar agresorul lor este căutat în continuare, au anunţat miercuri poliţia şi media japoneze.

În timp ce urca pe o scară rulantă în staţie, un tânăr de 22 de ani a fost ars la faţă de un lichid aruncat de un individ care a luat-o apoi la fugă, a precizat un purtător de cuvânt al poliţiei.

Lichidul era acid sulfuric, conform canalului televiziunii publice nipone NHK.

O femeie de 34 de ani, care a alunecat, a fost uşor arsă la picioare din cauza aceluiaşi lichid.

Această agresiune în staţia de metrou Shirokane-Takanawa, în plin centrul capitalei nipone, survine în condiţiile în care la Tokyo au început marţi Jocurile paralimpice, cu adoptarea de măsuri de înaltă securitate.

Jocurile sunt programate să dureze până în 5 septembrie şi se desfăşoară cu uşile închise din cauza pandemiei de COVID-19.

La începutul lunii august, în timp ce se desfăşurau Jocurile Olimpice, un atac cu cuţitul a avut loc într-un tren dintr-o suburbie a capitalei nipone, soldat cu zece răniţi. Autorul faptelor, un japonez de 30 de ani, a fost reţinut rapid, scrie Agerpres.

Actele de violenţă de acest tip sunt totuşi rare în Japonia, unde legislaţia asupra armelor de foc este extrem de strictă.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...