Beijingul ameninţă corporaţiile care au afaceri în Lituania că le scoate de pe piaţa chineză. Motivul: ambasada Taiwanului la Vilnius

Data publicării:
XINHUA PHOTOS OF THE DAY
Muncitori chinezi la un centru de distribuţie al unei companii de livrare mărfuri din China. Foto: Profimedia Images

China a cerut companiilor multinaţionale să înceteze relaţiile comerciale cu Lituania, altfel riscă să fie scoase de pe piaţa chineză. Anunţul a fost făcut după ce luna trecută guvernul chinez a redus oficial relaţiile diplomatice cu Lituania, în semn de protest faţă de deschiderea, de către Taiwan, a unei ambasade de facto la Vilnius. În Lituania îşi au sediul sute de companii care realizează diverse produse (mobilier, laseri, mâncare, îmbrăcăminte etc.) pentru companii multinaţionale care vând astfel de produse în China, informează Reuters

Taiwanul mai are deschise birouri de reprezentare în ţări europene şi SUA, dar în cazul acestora este folosit numele oraşului Taipei, tocmai pentru a evita orice referire la denumirea insulei asupra căreia China susţine că are suveranitate.

„Ei (autorităţile chineze) le-au transmis companiilor multinaţionale că, în cazul în care folosesc diverse componente şi mărfuri din Lituania, nu li se va mai permite să vândă pe piaţa chineză. Sau pot face rost de acele mărfuri direct din China”, a declarat pentru Reuters Mantas Adomenas, ministru adjunct al Afacerilor Externe al guvernului lituanian.

Oficialul lituanian a recunoscut că anumite companii au anulat deja câteva contracte cu diverşi furnizori din Lituania, fără a da nume, însă.

În luna noiembrie 2021, Taiwanul şi-a deschis o ambasadă de facto la Vilnius.

„Biroul de reprezentare al Taiwanului în Lituania îşi începe oficial activităţile la Vilnius la 18 noiembrie 2021”, a anunţat Ministerul de Externe taiwanez, decizie care a rupt tradiţia prin care aceste ambasade de facto erau denumite până acum „birou de reprezentare al Taipei”.

Lituania a anunţat încă din iulie că acceptă deschiderea unei reprezentanţe la Vilnius sub numele de „birou de reprezentare al Taiwanului”, ceea ce a generat o campanie de presiune din partea Chinei, care vizează izolarea Taiwanului pe scena internaţională. Beijingul şi-a rechemat ambasadorul din Lituania şi a cerut în august ca statul baltic să-şi recheme ambasadorul de la Beijing, ceea ce Lituania a şi făcut.

Situația complicată a Taiwanului este moștenirea Războiul Civil Chinez (1927-1949), încheiat după Al Doilea Război Mondial cu victoria comuniștilor în China continentală și refugierea opozanţilor comunişti pe insula Taiwan.

China (n. red. – Republica Populară Chineză, denumirea oficială) consideră că Taiwanul (n. red. – Republica China) face parte din teritoriul său și sub politica sa „O singură China” refuză să aibă relații diplomatice cu orice țară care recunoaște guvernul taiwanez ca țară distinctă sau ca guvern legitim al Chinei. De asemenea, Beijingul consideră declararea independenţei Taiwanului o linie roșie și a amenințat cu războiul în cazul în care acest lucru se întâmplă.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vlad Pascu a ajuns de nerecunoscut după aproape un an în spatele gratiilor. Schimbarea e radicală
Digi FM
De ce aparatele drug test dau erori și ce trebuie să faci. Polițistul Valer Kovacs explică
Pro FM
Cum arată Susan Boyle la 63 de ani. Femeia care a impresionat o lume întreagă în 2009 și a devenit un star...
Film Now
Ana de Armas, zâmbet dulce pe plajă. Actrița și-a etalat silueta într-o bustieră și fustă mini, în imagini de...
Adevarul
China trimite Rusiei „ajutor letal" pentru războiul din Ucraina. Ministrul britanic al Apărării: „Avem dovada"
Newsweek
Armata și serviciile secrete ruse, la cuțite. Șoigu nu-și mai poate apăra generalii de FSB
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Șerpii provoacă panică în mai multe orașe din România. Jandarmii intervin pentru a-i îndepărta din mașini...
Film Now
Cum arată azi, la 74 de ani, Kramer din "Seinfeld". Ce spune despre scandalul care i-a încheiat cariera în...
UTV
Hailie Jade Scott, fiica lui Eminem, s-a casatorit. Vezi primele imagini de la nunta