Biden și Trump au câștigat alegerile partidelor lor și se vor confrunta în noiembrie. E primul meci de revanșă din ultimii 70 de ani

Data publicării:
colaj biden și trump
Foto: Profimedia Images

Președintele Statelor Unite, Joe Biden, și predecesorul său la Casa Albă, Donald Trump, au depășit amândoi pragul necesar de delegați pentru a obține nominalizările partidelor lor în alegerile prezidențiale din noiembrie, relatează BBC. Ultima confruntare „de revanșă” din istoria alegerilor americane a avut loc în 1956, când președintele Eisenhower (republican) l-a învins pe contracandidatul său din 1952, democratul Adlai Stevenson.

Marți, încă alte patru state și un teritoriu american și-au ținut alegerile preliminare pentru cele două partide. Rezultatul, așteptat deja de mai multe luni de zile, arată că urmează primul meci de revanșă din ultimii 70 de ani la alegerile prezidențiale din această toamnă

Marți, republicanii au avut alegeri preliminare în statele Mississippi, Georgia, Washington și Hawaii, iar democrații în primele trei, fără Hawaii, și în teritoriul Insulele Mariane de Nord, dar și pentru democrații din străinătate.

Nominalizările vor fi oficializate la convențiile celor două partide care urmează să aibă loc la începutul verii.

Joe Biden a declarat, marți seară, că este „onorat” că votanții i-au susținut campania de realegere într-un moment „în care Trump reprezintă un pericol mai mare ca niciodată”.

Vorbind de tendințe economice pozitive, președintele american a susținut că SUA este „în mijlocul unei reveniri”, dar că se confruntă cu provocări față de viitorul ei ca democrație, dar și în fața celor care vor mai multe restricții pentru avort și tăieri în programele sociale.

„Cred că poporul american va alege să meargă în continuare spre viitor”, a continuat Biden.

Rezultatul de marți seară, prin care cei doi candidați devin nominalizații prezumtivi ai partidelor lor, nu este o surpriză pentru nimeni, însă sondajele arată că americanii nu-și doresc această revanșă Biden-Trump, cei doi politicieni fiind de departe cei mai nepopulari politicieni în această perioadă.

Citiți și: Abolirea Constituției, alianțe cu dictatori și răzbunări personale: Ce a amenințat Trump că va face dacă va reveni la Casa Albă

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri