Ce poți păți în India dacă nu folosești toaletele publice

În fiecare dimineață, pe ulițele orașului Beed, din statul indian Maharashtra, pot fi văzute patrule de angajați guvernamentali și de voluntari la „vânătoare” de persoane care își satisfac nevoile fiziologice pe domeniul public, scrie The Washington Post.

Li se spune „patrule de bună dimineața” și fac parte din ceea ce indienii numesc „cel mai mare program din lume de schimbare a comportamentului public”.

Umilirea în văzul celorlalți este prețul pe care îl poate plăti o persoană care este prinsă că urinează sau își rezolvă alte nevoi fiziologice pe stradă.

Operațiunile matinale reprezintă o inițiativă a premierului indian Narendra Modi, intitulată „Curățăm India”. Șeful Executivului indian a promis că, până în 2019, fiecare gospodărie din India va avea acces la utilitățile sanitare de bază și că oamenii vor trebui să se oprească din a defeca în spațiul public, subliniază WP.

De când a venit la putere Modi, în India au fost instalate mai mult de 52 de milioane de toalete publice. Dar adevărata provocare a autorităților, spun experții sanitari indieni, va fi aceea de a-i determina pe oameni să le folosească.

În toată această epopee sanitară, unele autorități locale apelează la o metodă abuzivă, notează sursa citată: umilirea publică. „Asta este hărțuire”, spune un localnic din Beed, Ranjit Gonjare, „devii de râsul satului”.

De ani de zile, India se confruntă cu o criză salubritate: 53% din gospodării nu aveau toaletă, potrivit cifrelor recensământului din 2011. Fecalele zac pretutindeni pe străzi și sunt veritabile focare de boli care cresc anual rata mortalității. Iar fetele, odată ajunse la vârsta menstruației, sunt nevoite să renunțe la școală din cauza lipsei grupurilor sanitare.

Campania „Curățăm India” a atras sprijin internațional. USAID a promis că va aloca 2 milioane de dolari anual în programul Executivului Modi, iar Banca Mondială a oferit Indiei un împrumut de 1,5 miliarde de dolari pentru a accelera implementarea măsurilor de salburitate, delimitându-se însă de practicile de „educare acclerată” a unora dintre autoritățile locale.