Ce spune Maia Sandu despre unirea cu România: „Există sprijin, dar nu suficient”

Data publicării:
Maia Sandu, tristă
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. Foto: Profimedia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat recent, într-un interviu pentru publicația Geopolitique, că „există sprijin pentru reunificarea cu România”, dar asta nu este suficient și că obiectivul țării sale este integrarea în Uniunea Europeană.

Întrebată dacă ideea reunificării cu România este abandonată de autoritățile de la Chișinău, președinta Republicii Moldova a spus că „există sprijin pentru reunificarea cu România, dar nu suficient.”

„Sunt unii oameni care au promovat ideea, dar numărul lor nu este suficient. Există sprijin pentru integrarea în UE și asta urmărim”, a declarat Maia Sandu.

Aceasta a precizat că există o relație foarte bună între cele două țări, România fiind alături de Republica Moldova.

„Construim o linie de înaltă tensiune care ne va lega de România. Am început-o în 2019 când eram prim-ministru, dar construcția în sine a început când am revenit la putere în 2021. Va mai dura doi ani și este un proiect important. Plănuim să începem în curând o altă legătură pentru a construi o altă linie în nordul Moldovei, dar între timp va trebui să ne bazăm pe aceleași posibilități ca anul trecut. Știm că și atunci când cumpărăm energie electrică din România trebuia să treacă prin Ucraina, iar de fiecare dată când era bombardată rețeaua ucraineană nu puteam lua nici electricitate. Sperăm că situația din Ucraina se va îmbunătăți pentru că acea țară a fost întotdeauna un furnizor de energie electrică pentru Moldova”, a spus Maia Sandu.

În interviul pentru Geopolitique aceasta a vorbit și despre Transnistria. Maia Sandu speră să unească cele două maluri ale Nistrului până când Republica Moldova va adera la UE, dar dacă nu, consideră că conflictul nu va fi o problemă.

„Regiunea transnistreană beneficiază de regimul de liber schimb, la fel ca și restul țării, și am văzut rezultatele: două treimi din exporturile Moldovei merg către țările UE. Iar când ne uităm la regiunea transnistreană, jumătate din exporturile sale merg către UE. Astăzi, jumătate dintre cei care lucrează în străinătate din regiunea transnistreană lucrează într-o țară din UE”, a spus președinta.

Potrivit Maiei Sandu, aceasta este o schimbare dramatică față de acum zece ani, când toate exporturile din regiune au mers în Rusia și când toți oamenii în căutarea de muncă au plecat în Rusia.

„Cu cât situația pe malul drept al Nistrului este mai bună, cu cât reușim mai repede să ridicăm nivelul de trai, cu atât devenim mai siguri, cu atât interesul pe malul stâng pentru reunificarea țării este mai mare. Și lucrăm la asta, ne angajăm la o soluționare pașnică a conflictului și cred că, cu cât ne apropiem de UE. Sperăm să putem reintegra regiunea înainte de a deveni membri ai UE, dar nu credem că dacă conflictul nu va fi rezolvat pe deplin, acesta va fi un impediment în calea aderării Moldovei la UE.”, a declarat Maia Sandu.

Editor : Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Comunismul nu s-a terminat și nici nu poate să se termine niciodată
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(VIDEO) Un fragment de cometa a stralucit pe cerul Spaniei si al Portugaliei. "A fost ca in filme"