CIA vrea să recruteze ruși nemulțumiți de războiul din Ucraina: „Suntem deschiși la cooperare”

Data publicării:
CIA
CIA vrea să recruteze ruși nemulțumiți de războiul din Ucraina. Foto: Profimedia Images

Invazia Ucrainei a fost un eșec masiv pentru președintele rus Vladimir Putin și a reușit să deschidă noi oportunități pentru agențiile de informații occidentale, care caută acum să angajaeze ruși nemulțumiți de război, a declarat directorul adjunct al operațiunilor CIA, David Marlowe, scrie BBC.

Potrivit Wall Street Journal, Marlow a profitat de prima sa apariție publică de la preluarea manadatului anul trecut pentru a face propuneri potențialilor agenți.

„Putin se afla în cea mai bună poziție cu o zi înainte de invazie, când încă mai avea posibilitatea de a constrânge Ucraina, de a influența NATO și de a demonstra că Rusia este o putere puternică. El a irosit toate aceste oportunități”, a declarat Marlow.

„Căutăm peste tot în lume ruși care sunt la fel de dezgustați de acest lucru ca și noi. Pentru că suntem deschiși la cooperare”, a mai adăugat oficialul CIA.

Comentariile sale au reluat declarații recente ale unor foști ofițeri de rang înalt ai CIA, potrivit cărora nemulțumirea multor ruși față de invazia din februarie a Ucrainei este un teren fertil pentru recrutarea de agenți în rândul militarilor, oamenilor de afaceri și altor persoane care au fugit din țară, nemulțumite de acțiunile Moscovei.

Șeful serviciului britanic de informații externe, MI6, a declarat vara trecută că expulzarea de către guvernele vest-europene a sute de presupuși spioni ruși a redus sever operațiunile de informații ale Kremlinului.

„Aproximativ 400 de ofițeri de informații ruși care operau sub acoperire diplomatică au fost expulzați”, a declarat Richard Moore la un forum de securitate desfășurat în iulie la Aspen. „Credem că, în Marea Britanie, acest lucru a înjumătățit probabil capacitatea lor de a-și desfășura activitatea și de a spiona pentru Rusia”.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri