Ciclistul Gino Mader a murit la 26 de ani după ce a căzut într-o râpă în timpul Turului Elveției

Data actualizării: Data publicării:
Ciclistul elvețian Gino Mader
Ciclistul elvețian Gino Mader. FOTO: Profimedia Images

Ciclistul elvețian Gino Mader a murit la vârsta de 26 de ani în urma unui accident în etapa a cincea a Turului Elveției, a anunțat vineri echipa sa, Bahrain Victorious, potrivit CNN.

După aproape 200 de kilometri de cursă, Mader s-a accidentat cu americanul Magnus Sheffield, au anunțat joi organizatorii cursei într-un comunicat. Aceștia coborau din Pasul Albula spre La Punt, unde s-a încheiat etapa.

Mader a căzut într-o râpă și a fost găsit nemișcat în apă, au declarat joi organizatorii, înainte de a fi resuscitat și transportat la spitalul din orașul Chur cu o ambulanță aeriană.

„Vineri, 16 iunie, în urma unei căzături foarte grave în timpul etapei a cincea din Turul Elveției, Gino a pierdut lupta. Întreaga noastră echipă este devastată de acest tragic accident, iar gândurile și rugăciunile noastre sunt alături de familia lui Gino și de cei dragi în aceste momente incredibil de dificile”, a declarat Bahrain Victorious într-un comunicat.

Reprezentanții competiției au precizat că au „inima frântă”

Într-o declarație, reprezentanții competiției au precizat că au „inima frântă”, aducând un omagiu unui „ciclist excelent” și unei „persoane minunate”, în timp ce Uniunea Ciclistă Internațională a spus despre Mader că era un „tânăr ciclist promițător care era destinat să facă parte din capitolele importante ale sportului nostru”.

Mader, care a pedalat pentru Bahrain Victorious din 2021, a câștigat anterior etape din Turul Italiei și Turul Elveției. De asemenea, el a ocupat locul cinci în clasamentul general al Turului Spaniei în urmă cu doi ani, câștigând în același timp clasamentul tinerilor cicliști.

Unul dintre cei mai buni cicliști elvețieni, Mader a anunțat anul trecut că va dona un franc elvețian (1,12 dolari) pentru lupta împotriva crizei climatice pentru fiecare ciclist care va termina în spatele său la cursele din 2022.

„Suntem devastați de pierderea ciclistului nostru excepțional, Gino Mader. Talentul, dăruirea și entuziasmul său au fost o sursă de inspirație pentru noi toți. Nu numai că era un ciclist extrem de talentat, dar era și o persoană extraordinară. Transmitem cele mai profunde condoleanțe familiei sale și celor dragi, iar gândurile noastre sunt alături de ei în aceste momente dificile. Bahrain Victorious va concura în onoarea sa, păstrând amintirea sa pe fiecare drum pe care îl parcurgem. Suntem hotărâți să arătăm spiritul și pasiunea de care a dat dovadă Gino, iar el va rămâne întotdeauna o parte integrantă a echipei noastre”, a declarat Milan Erzen, directorul general al Bahrain Victorious.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai cumpărat o mașină, dar fostul proprietar are amenzi și datorii. Le preiei odată cu autoturismul?
Digi FM
Imaginile de aproape 5 milioane de like-uri. Fiul lui Justin și Hailey Bieber, Jack Blues, a împlinit doi ani
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa a împlinit 31 de ani! Mesaje pline de emoție, publicate de părinții ei. „Meriți toată dragostea din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Millie Bobby Brown, mărturisire surprinzătoare la 22 de ani: „Nu știu cum să reacționez în fața oamenilor de...
Adevarul
Uriașul de aproape 3 metri în stomacul căruia s-au găsit resturi de mistreți. Mai mulți înotători, atacați în...
Newsweek
Pensie crescută cu 1.400 de lei la recalculare. Câți ani a muncit pensionarul?
Digi FM
Regina Camilla, dărâmată de diagnosticul de cancer al regelui Charles: „Îmi doream atât de mult să spun ceva”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Astronomii au identificat cea mai rapidă stea din Calea Lactee
Digi Animal World
Un gecko cu două capete sfidează toate așteptările. Crește și se hrănește singur, spre uimirea specialiștilor
Film Now
Ewan McGregor abia și-a putut stăpâni lacrimile în fața publicului. Povestea din spatele reconcilierii cu...
UTV
Ianis Hagi și soția sa au publicat imagini rare cu fiul lor. „Cum am putut trăi fără tine?”